Prim-ministrul Vlad FILAT s-a întîlnit astăzi cu membrii Consiliului de conducere a Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova

La  reuniune s-a discutat despre oportunităţile  de transmitere a unor atribuţii din sectorul public către cel privat, consolidarea parteneriatului dintre patronate şi Guvern, intensificarea colaborării bilaterale.

Leonid CERESCU, preşedintele CNPM, a mulţumit Premierului Vlad FILAT şi echipei guvernamentale, pentru deschiderea şi colaborarea de care au dat dovadă faţă de reprezentanţii patronatelor. Leonid CERESCU s-a pronunţat pentru facilitarea dialogului cu reprezentanţii Executivului şi sindicatelor în scopul ameliorării în continuare a situaţiei din economie.

Vicepreşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (UniAgroProtect), Alexandru SLUSARI, a menţionat că patronatele au beneficiat pe parcursul anului curent de o colaborare fructuoasă cu Guvernul, toate întîlnirile cu Prim-ministrul, 4 la număr, fiind extrem de benefice. Alexandru SLUSARI a remarcat că în acest an, graţie atenţiei sporite din partea  Executivului, sectorul agroalimentar s-a dezvoltat intens.

Prim-ministrul Vlad FILAT a menţionat că rolul patronatelor este unul extrem de important în dezvoltarea economiei şi a chemat patronatele la cooperare în vederea implementării proiectelor investiţionale, lansate în acest an, dar şi a celor ce urmează a fi lansate.

Premierul a subliniat că, în prezent, parteneriatul public-privat se desfăşoară într-o  atmosferă mult mai prielnică, însă a menţionat că este nevoie de noi îmbunătăţiri.

„Guvernul pledează pentru un dialog în cadrul căruia să fie un echilibru, care să conducă la o atmosferă pozitivă şi edificatoare", a specificat Vlad FILAT.

Premierul a mulţumit reprezentanţilor CNPM pentru întîlnire, reiterînd disponibiltatea sa faţă de o comunicare sinceră în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă aceştia.