Au fost transmise astăzi către Arhiva Naţională alte 3700 de dosare din "Fondul dosarelor juridice înaintate în privinţa persoanelor care au fost supuse represiunilor politice în timpul regimului totalitar" păstrat în arhiva SIS. Potrivit directoruli adjunct SIS, Valentin Dediu, cele 3700 dosare sînt a doua tranşă din prima etapă de transmitere a fondului arhivistic. Numărul total al dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice păstrate la SIS şi care necesită a fi transmise Arhivei Naţionale este de 23485. Cea de-a doua etapă de transmitere a dosarelor va demara în luna februarie, atunci Arhiva va recepţiona alte circa 5000 dosare. Valentin Dediu a specificat ca dosarele transmise astăzi se referă la anii 1920-1959 şi conţin date despre persoanele judecate de Tribunalul militar al NKVD şi Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti. Cele mai multe persoane, a căror dosare au fost transmise astăzi Arhivei, au fost judecate pentru agitaţie şi propagandă antisovietică, trădare de patrie, spionaj, comiterea unui act terorist împotriva reprezentantului puterii sovietice, stabilirea relaţiilor în scopuri contrarevoluţionare, acţiuni împotriva clasei muncitoare, neachitarea impozitelor sau neîndeplinirea planului de predare a pîinii la stat. Nume precum a scriitorului şi deţinutului politic Nicolae Costenco, scriitorului Vadim Pirogan, scriitorului Nicolai Crupenschi şi a juristului Grigori Ohanov se aflau printre aceste dosare, a comunicat Dediu. Oficialul de la SIS a adăugat că restul din cele 23485 vor rămîne la SIS pînă cînd Arhiva Naţională nu va avea suficient spaţiu pentru a le prelua. In aceste conditii, dosarele vor fi accesibile populatiei cel devreme in trei luni, deoarece ele vor fi supuse unor proceduri de sortare si examinare, a declarat Petru Vicol, directorul Arhivei Naţionale.
Publicat de Iuliana Dumitraș, 25.11.2010
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”