Influenţarea alegerilor guvernatorului (başcanului) autonomiei găgăuze de către structuri de stat şi bisericeşti din Rusia pare evidentă, transmite Agenţia DECA-press, preluata de Romanian Global News.
Candidatul independent, Nicolae Dudoglo, primarul oraşului Comrat, a fost, ieri, într-o audienţă de două ore la Patriarhul Rusiei, ÎPS Kirill. Serviciul de presă al mişcării „Noua Găgăuzie", al cărei preşedinte este Dudoglo, informează că ÎPS Kirill l-ar fi blagoslovit pe primarul de Comrat la victorie în turul de scrutin, care se va desfăşurat duminică.
Potrivit comunicatului citat, ÎPS Kirill ar fi spus că Biserica Ortodoxă Rusă leagă de numele lui Nicolae Dudoglo de viitorul ortodoxiei în Găgăuzia.
Pe de altă parte, pagina web oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse nu informează despre întâlnirea dintre ÎPS Kirill şi Nicolae Dudoglo.
Al doilea candidat la funcţia de guvernator găgăuz, independentul Mihai Formuzal, se află, azi, la Moscova, unde este distins la Kremlin cu Diploma de Onoare a preşedintelui rus Dmitri Medvedev. Aceasta i-a fost acordată lui Formuzal pentru aport deosebit în dezvoltarea şi consolidarea cooperării culturale dintre Rusia şi Moldova. Mihail Formuzal urmează să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai unor regiuni din Rusia.
Turul doi pentru alegerea başcanului se va desfăşura la 26 decembrie. În primul tur de scrutin, care a avut loc la 12 decembrie, Mihail Formuzal a acumulat circa 37.2%, iar Nicolae Dudoglo - circa 32%. Din cursă a fost eliminată Irina Vlah, care a candidat din partea PCRM. Guvernatorul găgăuz este ales pentru o perioadă de patru ani.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 23.12.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii