Acordul de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană-2 conține mai multe priorități asumate de noua guvernare.
Potrivit prim-vicepreședintelui PLDM, Mihai Godea, dintre cele mai importante obiective pe care și le propune spre realizare AIE-2 sunt: integrarea europeană (ajustarea legislației și a instituțiilor din R. Moldova la standardele europene); reîntregirea republicii; politica externă eficientă și echilibrată (consolidarea parteneriatelor strategice începute cu UE, România, Ucraina și Federația Rusă); reforma justiției și supremația legii; relansarea economică; combaterea sărăciei; combaterea corupției; promovarea descentralizării; demontarea verticalei puterii.
De asemenea, susține Godea, unul dintre principalele obiective ale AIE-2 este unificarea societății.
Invitat în cadrul emisiunii ”Chestiunea Zilei” de la JURNAL TV, prim-vicepreședintele PLDM a dat asigurări că noul acord conține toate mecanismele de coordonare în cadrul alianței, iar deciziile se vor lua prin consens.
Godea susține că în viitorul apropiat urmează să aibă loc reformarea mai multor instituții de stat. Spre exemplu, vor fi demilitarizate Procuratura Generală și Ministerul de Interne. Urmează reforme la Serviciul de Grănicieri, în domeniul educației și în justiție. Judecătorii care sfidează legea vor putea fi penalizați chiar prin destituire din funcție.
Cât privește repartizarea funcțiilor, deputatul PL, Ana Guțu a confirmat în cadrul aceleiași emisiuni că liberalii au primit în cadrul negocierilor dreptul de a propune noul director al SIS. Iar în Guvern, PL își va păstra ministerele de până acum: Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Apărării, precum și funcția de vicepremier pe probleme sociale.
Cum vor fi repartizate ministerele care până acum au aparținut AMN-ului, reprezentanții PLDM, PL și PD prezenți la emisiune au refuzat să spună, menționând doar că încă nu s-a discutat cu AMN-ul despre posibilitatea păstrării unor miniștri din partea lor. Doar în ceea ce ține de numirea vicepremierului responsabil de reintegrare s-a stablit ca decizia să se ia prin consens.
Referindu-se la Procuratura Generală, Mihai Godea a confirmat că procurorul general nu va fi schimbat, iar cât privește desființarea CCCEC, liberal-democratul a refuzat să dea detalii, precizând doar că se așteaptă schimbări în legătură cu această instituție.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 31.12.2010
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii