Autorităţile de la Moscova au sperat până-n ultima clipă că Partidul Democrat (PD) va face alianţă cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Mai mult, autorităţile de la Kremlin au trimis emisari în Republica Moldova, care au fost prezenţi la şedinţa Consiliul Naţional Politic al PD.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au confirmat că emisarii Moscovei au fost prezenţi la acea şedinţă şi au vrut să se convingă pentru ce alianţă optează aceştia.
În cele din urmă Consiliul Național Politic al PD a decis formarea unei alianțe de guvernare de centru-dreapta. În favoarea acestei opțiuni au votat 201 de membri de membri din cei 228 prezenți la ședință, cinci au votat împotrivă și 21 s-au abținut. „Emisarii Moscovei au plecat foarte dezamăgiţi de decizia luată”, au mai precizat sursele noastre.
De menţionat că în cadrul ședinței Consiliului Naţional politic al PD s-au pus în discuție 3 opțiuni: 1) formarea unei coaliții de centru-stânga cu PCRM; 2) formarea unei coaliții de centru-dreapta cu PLDM-PL; 3) Să nu fie formată nicio coaliție pentru moment.
Președintele PDM, Marian Lupu, a subliniat atunci că decizia Consiliului Național Politic va fi respectată, iar imediat ce va fi definitivat acordul de formare a alianței de guvernare, acesta va putea fi semnat de către părți.
„Discuțiile s-au axat pe partea rațională, au avut posibilitatea să se expună reprezentanții tuturor raioanelor. Însă, aproape toți membrii CNP, care s-au pronunțat în favoarea coaliției de centru-dreapta, au venit cu viziuni de schimbare a mecanismelor de funcționare a alianței. Există propuneri concrete care se referă la perfecționarea mecanismelor de guvernare și se bazează pe acele principii pe care le-am enunțat pe parcursul negocierilor”, a precizat Marian Lupu după ședință.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 04.01.2011
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii