Natalia Morari a comentat zilele acestea pe blog insinuările unor medii de informare ruseşti, care au preluat clişeele antiromâneşti ale presei transnistrene, cu privire la o pretinsă jubilaţie a Moldovei pe marginea atentatului terorist de la aeroportul Domodedovo, soldat cu 35 de morţi şi circa 120 de răniţi.
Jurnalista basarabeancă, opozantă cunoscută a regimului Putin, combate aceste aberaţii menite să inducă ura ruşilor faţă de aspiraţia de integrare europeană a Moldovei, căci până la urmă despre asta e vorba. Insuccesul lui Narâşkin de a înjgheba la Chişinău o coaliţie de guvernare pe placul Moscovei produce şi asemenea răbufniri psihanalizabile, de un primitivism monstruos, care dezonorează meseria de jurnalist.
Imediat după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 am fost oripilat de reacţia unor concetăţeni de-ai mei, care afirmau ceva de genul: „Bine le-au făcut americanilor! Prea li s-a urcat aroganţa la cap, prea îşi bagă nasul peste tot în lume!" Acele vorbe nedrepte încă îşi mai găseau explicaţia în incapacitatea unor oameni simpli de a se desprinde din prizonieratul propagandei sovietice, dar când le rosteau nişte intelectuali, în cadrul unui simpozion de istorie unde mi s-a şi întâmplat să le aud, rămâi consternat. Nu în primul rând faptul (imposibil de ignorat pentru nişte specialişti) că datorită lor, a odioşilor americani, s-a prăbuşit Uniunea Sovietică şi putem vorbi şi noi, în Basarabia, de valorile noastre româneşti, s-ar fi cuvenit să domolească asemenea halucinante „judecăţi de valoare", ci reflexul firesc de compasiune faţă de miile de oameni nevinovaţi, pe care cruzimea unor fanatici religioşi i-a trimis în neant, generând o imagine-simbol a Apocalipsei: prăbuşirea turnurilor gemene de la New York.
Jubilarea pe seama tragediei de la aeroportul Domodedovo este la fel de imorală. Basarabenii au fost zguduiţi de atacul terorist de la Moscova, mai ales că printre victime se numără şi doi compatrioţi de-ai lor (e un noroc că n-au fost mai mulţi!), iar autorităţile au trimis mesaje de condoleanţe şi solidaritate.
Nu avem rusofobie în Moldova, chiar dacă suficiente motive, mai vechi sau mai recente, ar justifica-o. Rusofobie să fie cetăţenia oferită tuturor locuitorilor acestui ţinut, fără discriminare, după 1991? Rusofobie să fie amânarea sine die a obligativităţii de a cunoaşte limba română pentru funcţionarii publici? Rusofobie să fie dominaţia limbii ruse în business, în publicitate şi în mass-media din Moldova?... Pe de altă parte, şantajul interminabil cu gazele, prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria sau încarcerarea lui Ernest Vardanean cam greu le-ai defini drept acte de iubire pentru moldoveni.
Dacă vrea cineva să ne reproşeze nişte defecte, să le caute mai degrabă la polul opus: în incapacitatea noastră de a ne asuma identitatea, în felul nostru trist şi penibil de a orbecăi prin istorie, fără să ştim cine suntem şi ce vrem. A avea o minimă demnitate ca naţiune mi se pare singura posibilitate de a-i face şi pe alţii să ne respecte.
Publicat de Vlad Durnea, 28.01.2011
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”