Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România organizează în perioada 14-18 februarie 2011, la Galaţi, cel mai important eveniment pentru mişcarea studenţească, a VI-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România. Anul acesta Forumul este organizat de către Liga Studenţilor din Galaţi.
Tema centrală a acestei ediţii este „Dimensiunea socială a educaţiei-probleme şi soluţii". Printre subiectele abordate se mai numără analiza rezultatelor studiului ANOSR cu privire la nevoile sociale ale studenţilor din România, reformarea sistemelor de tabere studenţeşti, dar şi dezbateri pe Legea Educaţiei Naţionale.
Forumul este singurul eveniment la nivel naţional, în care se creează un cadru de dezbateri, educaţie formală şi non-formală şi unde se decid o serie de politici pentru învăţământul superior de către un număr de peste 200 de reprezentanţi ai studenţilor, din centrele universitare din România.
Proiect unic pentru mişcarea studențescă din România, o oportunitate de comunicare între studenţii reprezentaţi şi actori din mediul academic, are ca scop consolidarea mişcării studenţeşti într-o viziune comună. La Forum sunt invitaţi o serie de actori din domeniul educaţional: Ministrul Educaţiei, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Secretariatul Bologna.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 10.02.2011
O basarabeancă stabilită la Timișoara a creat prima brânză vegană pe piața românească! Ea și soțul ei vor să deschidă și o fabrică
ȘOFERII VITEZOMANI, IDENTIFICAȚI DE ACUM ÎNAINTE DE CAMERELE FIXE DIN ȚARĂ
CSJ A AMÂNAT ŞEDINŢA LA CARE URMA SĂ FIE EXAMINATĂ CONTESTAŢIA DOMNICĂI MANOLE
TÂNĂR DIN REPUBLICA MOLDOVA, ARS ÎNTR-UN CAMION DIN CHICAGO
UN AN DE LA REFORMĂ, FĂRĂ INTEGRITATE
GHEORGHE CAVCALIUC SE VEDE ȘEF LA CNA
(VIDEO) Teo se luptă cu cancer de rinichi, are nevoie de ajutorul nostru!
Știi, Cristina...Cum e să fii pompier într-un IAD de jucării aprinse de ZIUA SINGURĂTĂȚII ?
(VIDEO) O viață, trei țări, zece copii
Priviţi acest VIDEO, până la sfârşit şi veţi vedea cum Dodon, nu doar că e supusul lui Plahoniuc, dar este şi un mare mincinos. Distribuiţi, să vadă şi votanţii lui Dodon cine este cu adevărat idolul lor!
Ciubaşenco: „Activiştilor din PD li s-a cerut să-l promoveze pe Dodon”