În perioada 14-15 februarie 2011, la Viena, a avut loc prima din acest an rundă de consultări în formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean. Delegaţia moldovenească a fost condusă de către viceprim-ministrul Eugen Carpov, informează serviciul de presă al Guvernului.
Potrivit unui comunicat remis presei, în cadrul reuniunii a fost abordat un spectru larg de chestiuni legate de promovarea măsurilor de întărire a încrederii, aspectelor ce ţin de asigurarea libertăţii circulaţiei, garanţiilor în procesul de reglementare şi a perspectivelor reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2 pe parcursul anului 2011.
Delegaţia moldovenească a chemat la reluarea necondiţionată a procesului de negocieri politice în formatul 5+2. În acest context, mediatorii şi observatorii au remarcat existenţa tuturor premiselor necesare pentru reluarea tratativelor oficiale, subiectul dat urmând a fi abordat la viitoarea reuniune.
În acelaşi timp, vicepremierul Eugen Carpov a atras atenţia delegaţiilor asupra unor probleme importante, îndeosebi acelor ce ţin de obstacolele create în calea liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor între cele două maluri ale Nistrului, de dificultăţile cu care se confruntă şcolile moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine din regiune, precum şi situaţia din Zona de Securitate. În acest context, delegaţia moldovenească a solicitat acţiuni concrete din partea autorităţilor de la Tiraspol în vederea depăşirii problemelor existente.
De asemenea, au fost examinate modalităţile de intensificare a activităţii Grupurilor de lucru pentru întărirea încrederii. A fost solicitată lansarea activităţii grupului de lucru în domeniul educaţiei, precum şi instituirea grupurilor de lucru în alte domenii prioritare. A fost confirmată disponibilitatea autorităţilor de la Chişinău de a continua acţiunile în vederea facilitării activităţii economice a întreprinderilor din stînga Nistrului.
Un subiect aparte a ţinut de recentele cazuri de condamnare a cetăţenilor moldoveni de către structurile transnistrene. În context, delegaţia moldovenească a solicitat eliberarea neîntârziată a lui E.Vardanean şi I.Cazac, chemând, totodată, partenerii internaţionali la conjugarea eforturilor în vederea atingerii acestui obiectiv.
La finele reuniunii participanţii au convenit asupra programului de activităţi preconizate pentru anul curent.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 16.02.2011
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii