Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat joi impunerea unei zone de interdicţie de zbor deasupra Libiei şi a autorizat 'toate măsurile necesare' pentru a-i proteja pe civili de atacurile forţelor lui Muammar Gaddafi, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Votul de la New York a avut loc în condiţiile în care trupele loiale colonelului Gaddafi urmau să ia cu asalt în această noapte fieful rebeliunii Benghazi, al doilea oraş al ţării ca mărime. Rezoluţia a fost aprobată cu un scor de 10-0, cu cinci abţineri, inclusiv cele ale membrilor permanenţi Rusia şi China. Pe de altă parte, SUA, Franţa şi Marea Britanie au făcut presiuni pentru o aprobare rapidă.
Textul rezoluţiei face apel la naţiuni să 'implementeze o interdicţie a tuturor zborurilor în spaţiul aerian al Libiei pentru a-i proteja pe civili'. De asemenea, autorizează statele membre ONU să întreprindă 'toate măsurile necesare /.../ pentru a-i proteja pe civili şi zonele populate de civili din Libia, inclusiv Benghazi, fiind exclusă însă o forţă de ocupare străină de orice formă pe teritoriul libian'.
Premierul francez Francois Fillon a afirmat că, în cazul în care rezoluţia va fi aprobată, Franţa va sprijini o acţiune militară împotriva lui Gaddafi în orele următoare. SUA au anunţat că se pregătesc de acţiune, iar mai multe naţiuni arabe sunt aşteptate să îşi ofere sprijinul.
În ceea ce-l priveşte, Gaddafi a anunţat puţin mai devreme că va lansa un asalt final asupra Benghazi şi că va zdrobi rebeliunea, în contextul în care trupele sale avansau spre oraş. Într-un interviu acordat joi serviciului public portughez Radiotelevisao Portuguesa, Gaddafi a subliniat că respinge orice ameninţări ale ONU. 'Consiliul de Securitate al ONU nu are niciun mandat', a spus el. 'Noi nu le recunoaştem rezoluţiile', a adăugat colonelul. El a avertizat că orice acţiune militară va fi considerată drept 'colonizare fără nicio justificare' şi va fi urmată de 'repercusiuni grave'.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 18.03.2011
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit