Elizabeth a II-a, regina Marii Britanii, împlineşte vârsta de 85 de ani, cu o săptămână înainte de căsătoria nepotului ei, prinţul William.
Suverana britanică domneşte de 59 de ani, după ce a urcat pe tronul Marii Britanii în 1952, la vârsta de 25 de ani, şi îşi va celebra jubileul de diamant în anul 2012, informează contactmusic.com.
Editorii site-ului contactmusic.com au dorit să o felicite pe regina Elizabeth a II-a cu ocazia celei de-a 85-a aniversări a ei alcătuind o listă cu 10 lucruri deosebite despre viaţa suveranei britanice.
Elizabeth a II-a este monarhul constituţional a 16 state suverane independente, inclusiv Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas şi Papua Noua Guinee.
Ceremonia de înscăunare, în anul 1953, a fost primul eveniment de acest tip care a fost televizat.
În prezent, Elizabeth a II-a ocupă poziţia a treia într-un clasament al celor mai longevivi monarhi britanici, însă îl va depăşi pe regele George al III-lea anul viitor şi va urca pe poziţia a doua, după regina Victoria, care a domnit peste 60 de ani.
Elizabeth a II-a a fost interpretată pe marele ecran în filmul "Regina/ The Queen" de actriţa Helen Mirren, un rol care i-a adus acesteia un premiu Oscar. Tatăl ei, regele George al VI-lea, a fost interpretat de Colin Firth în filmul "Discursul regelui/ The King's Speech", iar actorul britanic a fost recompensat la rândul său cu un premiu Oscar.
Regina l-a întâlnit pe soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, atunci când avea 13 ani. Cei doi tineri şi-au trimis scrisori de dragoste timp de mulţi ani, înainte de a se căsători în 1947 la catedrala Westminster - aceeaşi catedrală unde se vor căsători prinţul William şi Kate Middleton pe 29 aprilie.
Pentru nunta ei, organizată după Al Doilea Război Mondial, Elizabeth a II-a a trebuit să strângă mai multe cupoane de raţii pentru a putea să-şi cumpere materialul din care a fost confecţionată rochia ei de mireasă.
Atunci când Elizabeth a II-a a devenit regină, soţul ei, prinţul Philip, a renunţat la cariera lui din marina britanică pentru a-i deveni prinţ consort.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elizabeth a II-a s-a înrolat în Women's Auxiliary Territorial Service şi a obţinut rangul "Second Subaltern", primind calificarea de şofer şi mecanic auto.
Elizabeth a II-a are patru copii - Charles, Anne, Andrew şi Edward. Charles, prinţul de Wales, este primul în ordinea succesiunii la tronul britanic, urmat de fiii săi, William şi Harry.
Numele complet al reginei este Elizabeth Alexandra Mary.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 21.04.2011
Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Oficiali ucraineni: Dodon riscă să înceapă un conflict diplomatic între Ucraina și Republica Moldova
VIDEO. Guvernul român a promis studenților moldoveni transport gratuit pentru a putea vota acasă, dar s-au răzgândit