Preşedintele interimar al Moldovei, Marian Lupu, a ajuns astăzi la Bucureşti, pentru prima dată în vizită oficială în România, de când ocupă prima funcţie în statul de peste Prut. Băsescu i-a transmis lui Lupu că, în acest moment, cel mai important lucru este valorificarea ajutorului nerambursabil oferit autorităţilor de la Chişinău prin "proiecte fezabile".
"Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei mele, domnule preşedinte. Sigur că la ultima întâlnire la nivel de şef de stat s-au pus în aplicare cam toate cele stabilite, fie că vorbim de legea legată de micul trafic de frontieră, de legislaţii bilaterale, de adoptarea legii, de către România şi R. Moldova, cu privire la ajutorul nerambursabil şi multe altele. Important este acum să valorificăm cu prioritate ajutorul nerambursabil pentru R. Moldova, prin proiecte fezabile şi aprobate după standardele europene. Sper ca guvernele celor două ţări să reacţioneze rapid", a spus Traian Băsescu, la întâlnirea cu preşedintele moldovean, Marian Lupu.
În replică, Marian Lupu i-a mulţumit şefului statului român pentru ajutorul dat Republicii Moldova, mai ales în contextul crizei economice. "Vreau să vă zic, cu toată sinceritatea, că fără această asistenţă financiară cred era să fie aproape misiune imposibilă acea construcţie a caselor pentru sinistraţi şi aş vrea să menţionez, pentru toţi cetăţenii români, gratitudinea şi înalta apreciere a poporului nostru", a spus preşedintele interimar al R. Moldova.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 28.04.2011
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii