Ziua de 9 mai 2011 a arătat cât de periculos este să joci teatru la sărbătoarea altoara. Mai cu seamă în condiţiile în care această sărbătoare, Ziua Victoriei, a fost profanată mai întâi de Stalin, iar mai târziu de Putin, care au transformat-o într-un festival imperial, într-o prăznuire păgână, într-un fel de guleai revanşard.
Privit din acest unghi, Dorin Chirtoacă arăta luni pur şi simplu jenant cu panglica “Sfântul Gheorghe “ pe piept. Primarul capitalei spune că a acceptat să şi-o agaţe pe sacou „în amintirea celor care au căzut în lupte în timpul celui de-al doilea război mondial”. Jalnic. Panglica „Sfântu Gheorghe” astăzi nu-i decât un fetiş propagandistic al Kremlinului, un simbol al unei noi expansiunii imperiale a Rusiei.
Lucrul acesta a fost văzut în Georgia, Ucraina, Estonia, numai în Moldova nu. La Lvov azi au avut loc ciocniri cu naţionaliştii ruşi care, sub pretextul Zilei Victoriei, în mod provocator, au arborat drapelul de stat al Rusiei şi au scandat lozinci revanşarde. Ministrul de Externe al Georgiei, Glogor Vaşidze, a taxat retorica speculativă, etalată de preşedintele Dmitri Medvedev, drept curată clovnerie.
Din păcate, n-are margini nu numai clovneria preşedintelui rus, ci şi cea a fruntaşilor AIE. În ziua de 9 mai 2011, la Chişinău, aceştia, chit că „învinşi”, vorba lui Mihai Ghimpu, s-au prins şi ei, în bufonada „învingătorilor”. Din oportinism electoral, şi-au dezbrăcat pentru o zi fracul european şi au căutat să se înghesuiască în ghimnastiorca rusească. Erau penibili. Cu cât mai mult politicienii proeuropeni şi democraţi de la Chişinău se vor desfăta la cabazlâcul Kremlinului, cu atât mai numeroase şi mai încrezătoare vor deveni rândurile ruşilor şi rusificaţilor care defilează cu steguleţe roşii şi în marş triumfal, prin Chişinău, ca la ei acasă.
Actualul teritoriu al Republicii Moldova n-a fost niciodată eliberat de Armata Roşie. El a fost ocupat în repetate rânduri de trupele ruseşti, dar asta e altă poveste. De aceea, Chişinău trebuie să aleagă odată şi odată: ori victoria libertăţii de la 8 mai, ori victoria lui Stalin de la 9 mai. Sunt două lucruri diferite şi total incompatibile.
Publicat de Cornel Postolachi, 10.05.2011
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
(foto) Publicitate electorală, atârnată de ușile locatarilor unui bloc din capitală
Dacian Cioloş şi Michael Scuse execută operațiuni de „terorism financiar