Sari la conținut

Întrebări și Răspunsuri

Bursierii statului român pot depune documentele pentru vize

A întrebat pe 21.08.2008, la 14:47

2008-08-21/20:57 Ambasada României la Chişinău face cunoscut că, începând cu data de 21 august 2008, elevii bursieri ai statului român, precum şi unul dintre părinţii acestora pot depune documentaţia pentru obţinerea vizelor.

Comunicatul misiunii, citat de Info-Prim Neo, precizează că actele pot fi depuse în zilele de luni, miercuri, vineri - între orele 12.00 - 14.00, precum şi în zilele de marţi şi joi - intre orele 08.00 - 15.00.

Acelaşi comunicat stabileşte şi actele necesare pentru obţinerea vizei de lungă şedere (D/SD) pentru elevi:

- doua fotografii color 3x4 cm;

- paşaport valabil încă trei luni după expirarea vizei (original si copie);

- formular de viză (tip D), completat integral (se va menţiona obligatoriu

- instituţia de învăţământ la care elevul a fost repartizat);

- încuviinţarea (prin procură notarială) a ambilor părinţi sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă elevul este minor (original şi copie).

Actele necesare în vederea obtinerii vizei de scurtă şedere (C/VV) ale unuia dintre părintii elevilor sunt:

- două fotografii color 3x4 cm;

- paşaport valabil încă trei luni după expirarea vizei (original si copie);

- formular de viză (tip A, B, C) completat integral (se va menţiona obligatoriu instituţia la care elevul a fost repartizat);

- declaraţie cu privire la deţinerea mijloacelor financiare necesare şederii ţn România (se completează pe ultima pagina a formularului);

- certificat de naştere elev (original şi copie);

- asigurare medicală pentru România (original şi copie).
---------------------------
ajutati-ma va rog ...
-De unde pot sa gasesc formular de viză (tip D)
-instituţia de învăţământ la care elevul a fost repartizat); - da aici ? ....
-Daca eu o sa ma duc cu fratele, el e major ... e al treile an la studii in RO... - mai este nevoie ori obligatoriu ca sh un parinte sa faca viza ?

RASPUNDE-TI pliz cit mai rapid!

sursa : http://www.info-prim.md/?x=&y=17037
Răspunsuri: 8 Vezi răspunsuri

tina

A întrebat pe 21.08.2008, la 14:40

Vreau sa depun pentru redobandirea cetateniei romane.Am facut facultatea la Bucuresti,3 ani si masteratul as vrea sa-l fac in alta parte,dar stiu ca e nevoie de 4 ani...crede-ti ca am sanse? Si mai e o alta problema.Buneii din partea mamei sunt morti iar din partea tatalui doar bunica are actele necesare,dar le are pe cele sovietice.Ce ar trebui sa fac?E deajuns sa fac doar o traducere legalizata a actelor bunicii sau va trebui sa scot de la arhiva adeverinta de nastere a bunelului dupa care sa fie facut si pasaportul si buletinul si al bunicii si al bunicului? Bunelul meu e veteran de razboi si sa luptat pentru romani...e un avantaj acesta?

Va multumesc anticipat!
Răspunsuri: 1 Vezi răspunsuri

mnbb

A întrebat pe 21.08.2008, la 13:36

va rog mult cine ma poate ajuta...daca sunt casatorita sotul e roman am nascut copilul in Romania ..acum am viza de resedinta...cum pot face ca sa obtin cetatenia...chiar e nevoie sa astept 5 ani???? va multumesc mult!!!
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

qwer

A întrebat pe 21.08.2008, la 13:30

va rog mult ajutatima...am o nelamurire, daca intru la taxa pe cat timp imi fac permis de sedere pe toti 3 ani sau doar pe primul si apoi va trebui sa mil prelungesc??? va multumesc!!!!
Răspunsuri: 4 Vezi răspunsuri

olga

A întrebat pe 21.08.2008, la 13:18

ma intereseaza daca in acest an va exista o a II-a etapa de admitere pt cei care nu au fost admisi in prima.daca da, cand incepe?
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

qwer

A întrebat pe 21.08.2008, la 13:06

Va rog foarte mult sami raspundeti daca intru la taxa mi se face viza pentru toti 3 ani de studii sau doar pentru primul an si apoi va trebui so prelungesc. Va multumesc!!!
Răspunsuri: 1 Vezi răspunsuri

gina

A întrebat pe 21.08.2008, la 12:26

cum facem in cazul in care nu sunt nici dupa 28 rezultatele admiterii, cum vom sti ce e cu viza
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

Iulik

A întrebat pe 21.08.2008, la 12:03

Imi spuneti si mie ce acte trebuie pentru depunerea vizei....plssss :D
Răspunsuri: 2 Vezi răspunsuri

Iulik

A întrebat pe 21.08.2008, la 10:53

... am cautat peste tot,oare eu nu caut bine sau inca nu au anuntat...daca gasiti spunetimi va rooooog...!!!
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

Iulik

A întrebat pe 21.08.2008, la 10:47

As dori sa aflu de pe ce data incepe depunerea vizelor pentru elevii din R.Moldova???
Răspunsuri: 1 Vezi răspunsuri

Dumitru

A întrebat pe 21.08.2008, la 08:40

Rezultatele apar in maxim 2 zile (sursa: am vorbit la telefon cu persoana responsabila de la Ministerul Educatiei).
A raspuns Dumitru pe 21.08.2008, ora 11:37
Răspunsuri: 6 Vezi răspunsuri

Andreina

A întrebat pe 21.08.2008, la 08:39

Oameni buni,aveti nitica rabdare!!!Stiu ca e greu deoarece eu sunt in aceeasi situatie ca si voi.Totul depinde de aceste rezultate
dac raman aici sau plec la contract la Buc,dar cu aceleasi intrebari mereu nu vom rezolva problema.Eu am fost la consulat si mi-au spus ca rezultatele vor fi abia DUPA 25 AUGUST.Asa ca asteptati!!!!!!!!!
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

Marina

A întrebat pe 20.08.2008, la 20:56

pu Ylinka : nu iti face griji totul depinde de noroc si de tine.Imi e si mie frica dar asta e ca doar nu suntem la noi in tara,desi aici este o situatie similara(rusii,discriminare),nu te simti stapin in tara ta ci conduc rusii
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

Marina

A întrebat pe 20.08.2008, la 20:50

Pu Oleguts : eu am dat la Medicina,ce vrei sa afli?
Răspunsuri: 0 Vezi răspunsuri

Andrei

A întrebat pe 20.08.2008, la 20:32

Pentru Lucia - eu am media mare si posibil ca am facut o greseala.Am dat la Sanatate(1 optiune) si relatii economice (a2 optiune) dar am scris la Sanatate orasul Iasi 1 si Cluj al 2 vreau la Cluj
Răspunsuri: 1 Vezi răspunsuri

Cele mai discutate