
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni Eugen Tomac a luat parte sâmbătă, 25 iunie a.c. la primul congres al învățătorilor din Republica Moldova organizat de către Asociația Generală a Învățătorilor din România – filiala Republica Moldova (AGIMd).
Lucrările au fost deschide de către președintele AGIMd Mariana Marin, domnia sa subliniind importanța reunirii cadrelor didactice într-un for organizat menit să consolideze și eficientizeze dialogul cu instituțiile de profil din România și Republica Moldova.
În alocuțiunea sa, președintele comisiei parlamentare pe cultură, învățământ, știință, tineret, sport și mass-media Chiril Lucinschi a accentuat necesitatea conturării unei legături strânse între cei trei piloni fundamentali ai unei societăți: cel economic, cel cultural și cel educațional.
Ministrul Educației din Republica Moldova Mihail Șleahtițchi a apreciat drept indispensabilă colaborarea cu organizațiile formate din cadre didactice în configurarea și derularea procesului de modernizare a sistemului educațional, tehnicile și modelele propuse de către profesorii și învățătorii din Republica Moldova pliându-se pe standardele europene în materie.
Senatorul de diaspora Viorel Badea, Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, a adresat mulțumiri președintelui Asociației Generale a Învățătorilor din România Viorel Dolha pentru numeroasele activități întreprinse ce au contribuit la consolidarea poziției cadrelor didactice în relația cu autoritățile statului român. Domnia sa a reiterat totodată moștenirea istorică, lingvistică și culturală comună în baza căreia acțiuni conjugate ale profesorilor din România și din Republica Moldova nu se justifică doar, ci se disting ca necesare.
Consilierul pe probleme de educație din cadrul Guvernului Republicii Moldova Leonid Bujor a informat auditoriul format din peste 200 de profesori și învățători de proiectul aflat în derulare de introducere în Republica Moldova, în curicula școlară a istoriei românilor. Acest demers a fost facilitat de către autoritățile statului român care au răspuns solicitărilor de peste Prut de prezentare în fața noilor generații a unei istorii neinstrumentate politic.
La rândul său, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni Eugen Tomac a prezentat mesajul Primului ministru al României care a salutat desfășurarea evenimentului și a reiterat disponibilitatea Guvernului României de a spriji parcursul european al Republicii Moldova. Secretarul de stat Eugen Tomac a subliniat de asemenea, relația unică existentă între cele două state, asigurând participanții de fermitatea obligațiilor asumate de către statul român în relația cu etnicii români de peste Prut.
Primarul general al orașului Chișinău Dorin Chirtoacă s-a alăturat reprezentanților autorităților publice prezente la congres care au salutat formatul de discuții propus de către cadrele didactice menționând totodată secondarea eforturilor AGIMd de un sprijin material public și privat proporțional.
Congresul a beneficiat de prezența și contribuțiile viceminiștrilor educației, Loretta Handrabura și Tatiana Potâng, a scriitorului Nicolae Dabija și a unui corp considerabil de profesori și învățători din România și din Republica Moldova.
Lucrările au fost încheiate prin adoptarea rezoluției Asociației Învățătorilor din Republica Moldova ale cărei puncte principale au vizat modernizarea sistemului educațional prin valorificarea potențialului corpului profesoral, dar și al elevilor și îmbunătățirea și actualizarea materialelor și a curiculelor didactice.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 29.06.2011
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV