În ultimii ani, în regiunea Timocului, românii de aici îşi intensifică activităţile culturale, contribuind la păstrarea identităţii naţionale şi tradiţiilor moştenite din strămoşi. O astfel de manifestare, a avut loc în frumosul oraş de pe malul Dunării, Cladovo. Aici, în organizarea filialei locale a Partidului Democrat al Românilor din Serbia şi ONG Dunarea organizaţia pentru cultura Rumânilor din Cladovo, reprezentat prin dl. Tihan Matasarevic, a avut loc, la hotel Djerdap seara românească de pomina, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
Tradiţiile definesc o etnie oferindu-i individualitate. Ele se transmit de la o generaţie la alta. Probabil Timocul reprezintă una din zonele cu cele mai bogate tradiţii ale poporului român. Referitor la viaţa creştină a românilor de aici, ea este la început datorită sârguinţei depuse de părintele vicar Boian Alecsandrovici.
În discursul său, Protopopul Timocului, Boian Alecsandrovici, adresânud-se publicului a subliniat: „Noi românii din Timoc nu dorim nimic altceva decât să ne păstrăm tradiţiile, obiceiurile şi credinţa noastră”
În prezenţa a aproximativ 400 de români din zonă, această seară au onorat cu prezenţa lor: Părintele Vicar Boian Alecsandrovici, Predrag Balaşevici preşedintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, Zavişa Jurj preşedintele asociaţiei Ariadne Filum, Duşan Pârvulovici preşedintele Federaţiei Românilor din Serbia, Ştefan Mihailov preşedinte CRS şi vicepreşedintele CRS Dorel Cebzan, alaturi de o delegatie a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni.
La manifestari a fost prezent si un „avocat” al Serbiei, care a a incercat sa scuze comportamentul abuziv al statului sarb fata de romanii din Timoc. Nu ar fi fost grav daca acesta nu era un reprezentant al ...Ambasadei Romaniei la Belgrad, un anume consul Nanea...Dar la el vom mai reveni intr-o alta corespondenta!
Tot în această seară a avut loc concursul Miss Românca unde în concurenţa a 14 fete, a fost aleasa cea mai frumoasă româncă.
Seara a continuat în acordurile muzicii populare româneşti cu cantareţi din Cladovo şi Turnu Severin, fiind marcată de buna dispoziţie a participanţilor.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 30.06.2011
Pamflet // Emisiunea o noapte de amor între jurnaliști și politicieni
Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține
(GALERIE FOTO)10 vinării din Republica Moldova pe care merită să le vizitezi în week-end