
Pentru prima dată după o perioadă de aproximativ 200 de ani, când credincioșii ortodocși români din zona Borului nu au avut posibilitate să audă slujbă în limba lor maternă, iată acum Preacucernicul Părinte Antonie Isac, noul preot hirotonit începe să calce pe urmele preotului Ion Guran (preot la Zlot 1837 - 1839 care a slujit în limba română), transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
În ziua de duminica 3 iulie, la biserica ”Sf. Arhangheli și Cuvioasa Maica Parascheva” din Mălainița a avut loc hirotonia întru preot a diaconului Antonie Isac.![]()
Sf. Liturghie a fost săvârșită de câtre Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop al Daciei Felix (pentru românii/valahii din Serbia), împreună cu un sobor de preoți: Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici Vicar administrativ al Timocului, Preacucernicul Părinte Rusalin Isac, profesor al seminarului teologic din Caransebeș, Preacucernicul Părinte Iel Buobu Lui paroh de Horreum Margi și Isacova, Preacucernicul Părinte Ioan Liviu Micu secretar al protopopiatului Daciei Ripensis și noul hirotonit preot Antonie Isac paroh al Borului.
Prin decizia chiriarhală nr. 60a/2011, Preacucernicul Părinte Antonie a fost numit paroh al Borului, de câtre Preasfințitul Părinte Episcop Daniil. Parohia ortodoxă română din Bor cuprinde satele românești: Zlot, Betstoț (Brestovac), Șarbanoț (Šarbanovac), Criveli (Krivelj), Tanda, Luchia (Luka), Bucea (Bučije), Slacina (Slatina), Oștreli (Oštrelj) precum și pe românii din Bela Reka. Prin numita decizie Părintele Antonie a fost numit și administrator al parohiilor românești din Gorneana (Gornjane) și Metonița (Metovnica).![]()
La acest eveniment extrem de important pentru românii (în sârbește numiți Vlasi) din Serbia de Răsărit au participat și Zavișa Jurj, președinte al Asociației Ariadnae Filum și membru consiliului parohial din Bor, Domnul Nenad Lapadatovici, președinte consiliului parohial din Bor, D-ra Sania Vațici, președinte Asociației bisericești a femeilor ortodoxe ”Sfânta Maxima”, reprezentanți Oastei Domnului din Timișoara, precum și numeroși credincioși din zonă.
In cuvantul sau președintele Asociației „Ariadnae Filum”, Zavisa Jurj, a spus pe scurt gandul romanilor din Bor: „ Va asteptam de 200 de ani Parinte Antonie!”
Publicat de Alexandru Rîșneac, 05.07.2011
Pamflet // Emisiunea o noapte de amor între jurnaliști și politicieni
Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține
(GALERIE FOTO)10 vinării din Republica Moldova pe care merită să le vizitezi în week-end