
Federaţia Rusă a avut o implicare foarte interesantă în alegerile locale. De această părere este primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Acesta a făcut o declaraţie în cadrul şedinţei operative a Primăriei.
„Am ajuns la concluzia că nu trebuie să achiţi factura, ci să stai în faţa cui trebuie în genunchi. Şi atunci lucrurile merg. Că dacă achiţi factura şi stai în picioare, nu merge. Sunt acuş 200 de ani de când stăm sub cizmă. Dar trebuie să mergem înainte”, a spus edilul, referindu-se la faptul că municipiul Chişinău pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, a achitat integral factura pentru căldură către „Gazprom”.
Totodată, primarul a subliniat că urmează să fie date răspunsuri la mai multe întrebări.
„Cine a umblat cu bidonul de bani pe la CSJ şi, respectiv, de unde şi cu câţi bani? De unde, în general, milioane de euro pentru campania electorală? Cum se face că din nou este implicată persoana care se judeca cu RTE şi cu Primăria pe la instanţele de judecată? Şi mai multe lucruri care sper să ne lămurească asupra situaţiei în care ne-am aflat şi ne aflăm”, a conchis Dorin Chirtoacă.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 11.07.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT