
Speculaţiile presei şi ale analiştilor politici din ultimele luni s-au confirmat: coaliţia PLDM –PCRM a devenit o realitate. În cadrul unei întâlniri secrete premierul V. Filat a convenit cu liderul PCRM V. Voronin asupra modului în care va fi guvernată în continuare R. Moldova. Potrivit surselor noastre, întâlnirea confidenţiala a avut loc la vila lui V. Voronin din localitatea Ţiganca, duminică, 14 august..
Discuţia dintre Voronin şi Filat s-a axat în jurul problemelor alegerii preşedintelui R. Moldova şi formării unui nou guvern. Voronin l-a asigurat pe Filat că fracţiunea PCRM va susţine candidatura lui Filat la funcţia de preşedinte, acesta fiind ales conform prevederilor actualei Constituţii. În perioada mandatului de patru ani a lui Filat va fi modificată Constituţia ca, după 4 ani, alegerea preşedintelui să se facă prin vot direct. V. Filat i-a promis lui V. Voronin că este gata să discute şi să găsească limbaj comun cu PCRM în privinţa remanierilor de cadre la nivelul conducerii guvernului şi parlamentului, precum şi la nivelul altor structuri de stat dar numai după alegerea sa în funcţie de preşedinte. Pentru PCRM este rezervată funcţia de premier, acesta urmând să fie un „tehnocrat”, dar afiliat şi controlat de PCRM. În noul guvern PLDM îşi păstrează toate ministerele, în plus îi va reveni şi Ministerul Economiei. Funcţia de şef al legislativului îi va ocupată de PCRM, nu s-a convenit asupra unei persoane concrete, lăsându-se să se înţeleagă ca va fi ocupată de V. Voronin. Filat şi Voronin au convenit că va fi schimbat şi procurorul general, în fruntea procuraturii va fi adus un reprezentant al societăţii civile. S-a convenit de asemenea că politica externă va rămâne aceeaşi, neschimbată, iar în plan intern PCRM şi PLDM vor coordona politicile în domeniile bugetar şi fiscal. Un subiect aparte al discuţiei l-a constituit garanţiile pe care le-a solicitat Voronin – Filat a promis că e gata să discute aceste garanţii legate de Voronin personal, cât şi de familia şi apropiaţii acestuia.
Potrivit lui Voronin, în PCRM părerile vizavi de coaliţia cu PLDM s-au împărţit: o parte, în frunte cu Voronin, acceptă candidatura lui V. Filat la funcţia de preşedinte. „Aripa” lui M. Tkaciuk e de altă părere şi insistă asupra provocării alegerilor anticipate. Argumentul lui Tkaciuc e următorul: nu are rost să împarţi puterea cu PLDM deoarece, în cadrul unor noi alegeri anticipate, partidele din alianţă se vor prăbuşi şi atunci întreaga putere îi va reveni PCRM.otrivit surselor noastre, despre rezultatele acestei întâlniri a fost informată Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău, Moscova agreând anume o asemenea partajare a puterii în R. Moldova. Notă. Amintim că zilele acestea premierul Filat asigura opinia publică că „la toamnă vom avea preşedinte” fără a furniza careva detalii privind modul alegerii acestuia.
Publicat de Ana Cristiuc, 19.08.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT