
Cetăţenii Republicii Moldova care obţin în perioada unui an proprietăţi ce depăşesc cumulativ suma de un milion de lei sau efectuează pe parcursul unui an fiscal cheltuieli individuale mai mari de 300 mii de lei vor intra în vizorul fiscului, potrivit unor modificări a unor acte legislative ce prevăd metode indirecte de estimare a venitului impozabil, prezentat spre discuţii publice de Ministerul Finanţelor.
Organele fiscale vor verifica persoanele cu venituri mari şi le vor obliga să plătească impozitul în condiţiile legii, în cazul în care se va constata că acestea nu şi-au declarat toate veniturile.
Legea nu va avea acţiune retroactivă, însă persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care la situaţia din 1 ianuarie 2012 vor dispune de mijloace băneşti în sume mai mari de 300 mii lei vor fi obligate să depună pînă la 31 martie 2012 la inspectoratul fiscal teritorial, după locul de reşedinţă, declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti. Iar dacă suma declarată va fi mai mare de 1 milion de lei, cetăţenii sînt obligaţi să anexeze la declaraţie documente care confirmă provenienţa sumei declarate.
Fiscul va lua în calcul la estimarea veniturilor cheltuielile, fluxul mijloacelor băneşti, proprietăţile.
Proiectul de lege stipulează că organele fiscale sînt în drept să solicite informaţii de la instituţiile financiare (sucursale sau filiale ale acestora), birourile notariale, organele vamale, organele de drept, bursele de valori şi/sau alte organe publice privind tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de persoana fizică şi datele personale despre aceasta, De asemenea, informaţii deţinute de către persoanele fizice şi persoanele juridice referitoare la bunuri, lucrări, servicii şi mijloace băneşti comercializate şi/sau transmise cu titlul gratuit, referitoare la mijloacele băneşti sau bunurile materiale procurate şi/sau primite de persoana fizică supusă verificării.
Vor fi controlate, de asemenea, conturile bancare ale persoanei verificate, rulajele pe aceste conturi, trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, foile turistice procurate, tranzacţiile cu bunuri imobiliare, conturile deschise în străinătate.
Persoanele fizice care urmează a fi supuse verificării vor fi selectate din domeniile cu cel mai înalt nivel al riscurilor. De asemenea, va fi efectuată o verificare fiscală prealabilă care constă în reconstituirea prealabilă a situaţiei fiscale a persoanei fizice supuse verificării şi compararea venitului impozabil estimat cu venitul impozabil declarat de aceasta.
"În pofida faptului că Codul fiscal deja îi atribuie organului fiscal dreptul la estimarea obligaţiilor fiscale prin metode şi surse indirecte, aplicarea acestora la momentul actual nu se răsfrînge asupra persoanelor fizice care nu practică activitatea de întreprinzător", constată Ministerul Finanţelor. Totodată, adaugă ministerul, este evident că veniturile tenebre obţinute de agenţii economici se acumulează la fondatorii şi conducătorii acestora, iar ulterior se materializează prin bunuri de lux sau sînt cheltuite pentru servicii de lux.
Publicat de Ana Cristiuc, 25.08.2011
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni