Baconschi: Conectarea RM la energetica UE – prioritate pentru România
Convingerea partenerilor europeni de avantajele conectării Republicii Moldova la politicile energetice ale Uniunii Europene reprezintă o prioritate pentru România.

Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, la reuniunea anuală a diplomaţiei.

„Este aberant să credem că proiectele energetice europene se pot opri la graniţa de Est a României. De aceea, o prioritate este convingerea partenerilor europeni de avantajele conectării zonei Mării Negre şi a statelor din Comunitatea Energetică, în primul rând a Republicii Moldova la politicile energetice ale Uniunii”, a declarat ministrul, citat de Newsin.

„Relaţia României cu Republica Moldova este prin definiţie prioritară şi rămânem susţinătorii cei mai sinceri ai parcursului european al Republicii Moldova”, a adăugat Baconschi.

El a mai menționat că România își dorește progrese din partea R. Moldova și în privinţa negocierii Acordului de Asociere, a regimului vizelor şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.