
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea R. Moldova la UE, 59% din populaţie s-ar pronunţa „pentru” (cu 3% mai puţin decât acum jumătate de an)
În acelaşi timp, 22% din populaţie (cu 4% mai mult decât în sondajul din luna martie) ar fi de acord să voteze pentru aderarea ţării noastre la NATO. Acestea sunt datele sondajului naţional „Uniunea Europeană - marea provocare a RM”, realizat de compania IMAS în colaborare cu IDIS „Viitorul”.
Potrivit sondajului, jumătate din respondenţi cred că RM merge într-o direcţie greşită, în timp ce o treime sunt de părerea că ţara are o direcţie corectă. De asemenea, faţă de luna martie a scăzut numărul celor care sunt mulţumiţi de situaţia economică (7%), de calitatea asistenţei medicale (3%), de calitatea educaţiei (6%), siguranţa publică (5%), politica externă (10%). Jumătate din persoanele chestionate pun pe seama partidelor aflate la guvernare vina pentru situaţia dificilă. Totodată, rugaţi fiind să se expună asupra activităţii Guvernului pentru anul curent, circa 20% din respondenţi au dat aprecieri pozitive, iar 49% au spus că activitatea Guvernului nu este nici rea, nici bună.
Referitor la situaţia politică, circa 74% din respondenţi cred că cetăţenii trebuie să aleagă preşedintele ţării prin vot direct. La capitolul personalităţi politice, de cea mai mare încredere se bucură premierul Vlad Filat - 66% din cei intervievaţi. El este urmat de preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar al RM, Marian Lupu şi de primarul general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă – cu câte 45% încredere. Comuniştii Igor Dodon şi Vladimir Voronin se bucură de încrederea a 42% şi, respectiv, 37% din respondenţi. Iar dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PCRM ar acumula 27,7%, cu un procent mai mult decât acum jumătate de an, PLDM - 22,8% (- 6%), PDM - 10,2% (- 2%), iar PL - 9,4% (+3 %).
În ceea ce priveşte încrederea în instituţii, Biserica rămâne pe primul loc, cu 74%, urmată de Primărie (62%) şi mass-media (58%). Problemele cele mai dureroase pentru moldoveni sunt: creşterea preţurilor, calitatea sistemului de îngrijire medicală, impozitele ridicate şi instabilitatea politică.
Sondajul a fost realizat în perioada 3-18 septembrie 2011, pe un eşantion de 1103 persoane din 83 de localităţi şi are o marjă de eroare de 3%.
Publicat de Ana Cristiuc, 28.09.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT