
Ucraina a descoperit gaz de şist într-o zonă limitrofă cu teritoriul Republicii Moldova. Mai mult chiar, ucrainenii susţin că ţara noastră ar putea participa la exploatarea zăcământului. Academia de Ştiinţe a Moldovei pune la îndoială această informaţie.
Ministrul Energeticii ucrainean, Iuri Boiko, a declarat că Ucraina a descoperit cantităţi considerabile de gaz de şist într-o zonă apropiată de frontiera R. Moldova. Afirmaţia a fost făcută în cadrul întâlnirii cu ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care s-a aflat într-o vizită de lucru la Kiev pe 29 septembrie. Oficialul ucrainean s-a arătat dispus să ofere autorităţilor de la Chişinău informaţia şi expertiza în domeniul extragerii gazului de şist. Mai mult chiar, Boiko a spus că R. Moldova ar putea participa la extragerea gazului pe teritoriul său. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, Vitalie Condraţchi, a precizat că partea ucraineană s-a limitat deocamdată la declaraţii. El a precizat că rezervele de gaz s-ar putea afla în regiunea Cernăuţi, în apropiere de peştera „Emil Racoviţă” din nordul R. Moldova.
Anunţul despre descoperirea noilor locaţii de gaz natural a fost făcut în contextul în care autorităţile ucrainene îşi propun să reducă importul de gaz rusesc. Acum o lună, Iuri Boiko a precizat că Ucraina îşi propune să asigure în totalitate economia naţională cu resurse energetice proprii, iar în 2012 să micşoreze volumul de gaze importate din Rusia. Premierul ucrainean, Nikolai Azarov, a declarat, la rândul său, că Ucraina deţine circa 11 trilioane de cubi de gaz natural care, dacă ar fi exploatate, ar asigura independenţa energetică a Ucrainei faţă de Rusia.
Savanţii moldoveni au îndoieli
Informaţia despre existenţa unui bazin de gaz de şist în apropiere de frontiera R. Moldova a trezit interesul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Directorul Institutului de Geologie şi Seismologie, Vasile Alcaz, doctor habilitat în geofizică, a spus că informaţia trebuie verificată riguros. „Trebuie să prezentăm o informaţie veridică, altfel riscăm să inducem lumea în eroare. Deocamdată, avem îndoieli că R. Moldova ar putea dobândi gaz la hotarul de nord-vest”, a subliniat Vasile Alcaz. Omul de ştiinţă a spus că, azi sau mâine, AŞM va organiza o conferinţă de presă în care cercetătorii vor examina informaţiile lansate de oficialii ucraineni.
Publicat de Ana Cristiuc, 04.10.2011
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni