
Negocierile pentru desemnarea candidaturii la şefia statului vor continua până luni inclusiv, 14 noiembrie, ultima zi de depunere a dosarelor
Anunţul a fost făcut, vineri, după şedinţa consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană, la care a participat şi deputatul Igor Dodon, ieşit din PCRM, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că despre o altă candidatură decât cea stabilită la încheierea Acordului de constituire a AIE nici nu poate fi vorba. „PL rămâne pe aceeaşi poziţie. Există doar o singură candidatură, candidatura AIE(Marian Lupu, n.r.). Nu discutăm alte candidaturi. Doar candidatura alianţei. Rămâne dumnealor să mediteze, inclusiv şi doamna Greceanîi. Mie îmi pare rău, dar cred că dumneaei trebuie să mediteze şi să înţeleagă în ce joc este implicată şi ar fi bine să contribuie la depăşirea crizei politice”, a spus Mihai Ghimpu.
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că este nevoie de găsit compromisul. În caz contrar, Moldova va ajunge la alegeri anticipate. „PLDM va participa la acest proces de discuţii, care sunt sigur că va continua şi mâine, şi poimâine şi luni, pentru identificarea unei soluţii”, a menţionat Vlad Filat. Întrebat dacă în cadrul discuţiilor s-a vorbit despre funcţii, Vlad Filat a spus că, dacă aflarea sa în funcţia de prim-ministru reprezintă un impediment pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova, el nu se ţine de funcţii.
Preşedintele PDM, Marian Lupu, a declarat presei că fiecare parte şi-a expus poziţia, iar dialogul va continua. Potrivit democratului, oricare ar fi candidatura de compromis, aceasta urmează să se înregistreze având pe foaia de înaintare nu mai puţin de 61 de semnături. Altminteri nu este nicio logică pentru a purcede la alegerea şefului statului.
Igor Dodon a declarat că în urma discuţiilor cu liderii AIE este mai optimist în privinţa alegerii şefului statului. Deputatul a spus că rămâne pe poziţia consecventă că şeful statului trebuie să devină o persoană neafiliată politic, de aceea a şi propus-o pe Zinaida Greceanîi. „A fost un schimb de opinii. Sper că negocierile vor continua ca să avem un candidat care să întrunească 61 de voturi”, a spus Igor Dodon. Deputatul a mai adăugat că este gata să negocieze cu orice formaţiune, inclusiv şi cu PCRM.
Luni, 14 noiembrie, este ultima zi de depunere a dosarelor pentru alegerea şefului statului. Parlamentul va purcede la alegerea preşedintelui la sfârşitul săptămânii viitoare, pe 18 noiembrie.
Publicat de Ana Cristiuc, 12.11.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT