
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul propus de către liberalul Victor Popa, care prevede că şedinţa publică specială de alegere a preşedintelui ţării, cât şi alegerile prezidenţiale propriu-zise, se consideră valide numai în cazul dacă la ele a participat un număr nu mai mic de 61deputaţi – 3/5 din numărul deputaţilor aleşi, transmite Info-Prim Neo.
În caz că numărul este mai mic, se consideră că alegerile nu au avut loc.
Deputaţii comunişti au fost împotriva acestui proiect deoarece, potrivit lor, se urmăreşte obligarea deputaţilor să intre în cabina de vot. „Dacă ne veţi băga cu forţa în cabinele de vot, nu veţi obţine nimic”, a spus deputatul Sergiu Stati.
Colegul său din fracţiunea PCRM, Oleg Reidman, a menţionat că acest proiect de lege este propus spre aprobare mult prea devreme. Iar Sergiu Sârbu, şi el din PCRM, are convingerea că, dacă proiectul va trece şi în lectură finală, va fi declarat neconstituţional. „Noi dorim să fie respectată Constituţia şi suntem împotriva acestui proiect de lege, nu şi împotriva alegerii preşedintelui conform legislaţiei în vigoare”, a menţionat Sergiu Sârbu.
Proiectul de lege a fost adoptat în prima lectură cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi în plenul Parlamentului.
Publicat de Ana Cristiuc, 25.11.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT