
Ţările din zona euro cu datorii care depăşesc plafonul de 60% din PIB permis de legislaţia UE trebuie să creeze un fond special pentru sumele care sunt peste acest prag, urmând ca acestea să fie rambursate în 20 de ani, potrivit unei propuneri germane pentru summit-ul european de săptămâna viitoare.
Statele trebuie să se angajeze totodată să adopte reforme pentru ca datoriile să nu mai depăşească nivelul maxim admis de reglementările UE, potrivit unei propuneri a ministrului german de Finanţe Wolfgang Schauble care a obţinut sprijinul cancelarului Angela Merkel.
Totuşi nu este clar dacă Merkel va insista pentru aprobarea propunerii la summit-ul UE, principalul ei obiectiv fiind un acord pentru modificarea tratatului Uniunii pentru mai multă rigoare a disciplinei bugetare.
Schaeuble crede că propunerea va creşte încrederea întrucât statele vor da semnalul că vor să limiteze datoriile la 60% din PIB.
Investitorii aşteaptă ca liderii UE să dea un semnal săptămâna viitoare că pot găsi o soluţie pentru criza datoriilor care loveşte şi economia mondială.
"Avem nevoie de un astfel de fond în fiecare stat din zona euro. Fiecare stat trebuie să transfere într-un fond special sumele datorate care depăşesc 60% din PIB şi să le plătească din veniturile fiscale. În decurs de 20 de ani, datoriile trebuie reduse la 60% din PIB", a declarat Schaeuble pentru Passauer Neue Presse.
În cazul Germaniei, fondul, care va include datorii federale, ale landurilor şi municipalităţilor, va fi de circa 500 miliarde de euro, în condiţiile în care datoriile Germaniei se ridică la aproximativ 80% din PIB, a spus Schaeuble.
O propunere iniţială, din partea consilierilor economici independenţi ai guvernului de la Berlin, prevedea un pact european pentru un fond de până la 2.300 miliarde de euro, dar a fost respinsă ca nerealistă de către Merkel.
Germania este împotriva oricărei responsabilităţi comune pentru datorii, la nivelul zonei euro, argumentând că statele trebuie să îşi rezolve propriile probleme legate de datorii.
Planul lui Schaeuble este deja respins de Austria.
Ministrul austriac de Finanţe, Maria Fekter, a declarat vineri că orice propunere care are ca rezultat strângerea de miliarde de euro de la contribuabili va întâmpina probleme în parlamentele naţionale.
Merkel se va întâlni luni cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy pentru stabilirea detaliilor schimbărilor pe care speră să le aprobe liderii din zona euro la summit-ul de pe 9 decembrie.
Cancelarul a afirmat vineri, în Parlamentul de la Berlin, că nu există soluţii rapide pentru rezolvarea crizei.
Publicat de Ana Cristiuc, 04.12.2011
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni