Deși declară că vor vota necondiționat pentru ca Marian Lupu să devină președintele țării, liberal-democrații revendică anumite garanții din partea colegilor din PD. PLDM neagă că aceste garanții ar fi niște condiționări și afirmă că nu există motive pentru ca ele să nu fie oferite. Și anume, aceste garanții țin de: neadmiterea PCRM la guvernare, sprijinirea actualului Guvern, depolitizarea instituțiilor de drept și durata mandatului viitorului președinte să fie egal cu cel al actualului Legislativ și Guvern.
Peledemiștii sunt sceptici și vor să cunoască cum vor fi asigurate cele 61 de voturi necesare pentru a alege șeful statului: de unde vin și cu ce condiții. Din aceste considerente, pentru a nu ajunge într-o situație în care guvernarea ar putea fi reformatată, PLDM vine să ceară unele garanții. Acestea urmează să fie stipulate într-o anexă a Acordului AIE - ideea va fi discutată în cadrul următoarei ședința a Consiliului AIE.
„Nu este vorba de lipsă de încredere, ci de evenimentele care au loc în ultima perioadă de timp. Aceste garanții nu au suport juridic și sunt mai degrabă un angajament public. Aceste garanţii nu sunt pentru mine sau pentru PLDM. Anexă poate fi încălcată după alegerea președintelui. În Acordul de constituire a AIE este prevăzută susţinerea Guvernului de către Parlament, iar ce s-a întâmplat în ultimul an la acest capitol ne arată de câte ori a fost încălcat acest document. PLDM solicită acest angajament public, cineva cere să se arate buletinul de vot”, a punctat președintele PLDM, Vlad Filat, în cadrul unei emisiuni la Publika TV, făcând referire la declarațiile lui Lupu.
În context, Vlad Filat a spus că nu cunoaște sigur dacă au fost sau nu identificate cele 61 de voturi și de la cine provin ele. „Eu nu înțeleg această secretomanie vis-a-vis de aceste voturi. Au am auzit la televizor că sunt aceste voturi. Urmează să vedem”, a conchis liderul liberal-democraților.
Totodată, democratul Dumitru Diacov a declarat că nu poate face public numele deputaților care vor vota, însă a precizat că ieri, Marian Lupu urma să se întâlnească cu Igor Dodon. „Declarațiile despre faptul că avem cele 61 voturi necesare sunt mai mult un mesaj psihologic”, a subliniat președintele de onoare al PD în cadrul unei emisiuni la ProTV. „Noi nu putem spune cu siguranță despre colegii din AIE, dar dvs. vorbiți de câteva voturi în plus. Ca să înțelegem, domnul Lupu s-a arătat optimist, iar PLDM s-a îngrijorat? Noi tot timpul suntem optimiști. Desigur, mai optimist decât domnul Ghimpu nu este niciun deputat”, a accentuat acesta.
UNIMEDIA precizează că vineri, 16 decembrie, urmează să aibă loc o nouă tentativă de a alege președintele țării. Candidatul AIE rămâne în continuare Marian Lupu.
Publicat de Cornel Postolachi, 13.12.2011
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT