
Bugetul Republicii Moldova ar putea să nu primească tranşa a treia din susţinerea financiară promisă de către Comisia Europeană pentru acţiuni de stabilitate macroeconomică, în valoare de 30 mln euro, transmite Info-Prim Neo.
Premierul Vlad Filat a menţionat că pentru prima dată în doi ani de când se află în această funcţie a trebuit să explice partenerilor europeni de ce nu au fost aprobate, conform înţelegerilor existente, trei proiecte de legi.
Premierul a cerut în context ca toate proiectele de legi şi hotărâri ce vizează obligaţiile Republicii Moldova faţă de partenerii din UE şi alţi parteneri externi să fie aprobate conform graficilor stabilite. Cancelaria de Stat a fost solicitată să monitorizeze procesul şi să informeze despre unele posibile întârzieri şi cauzele acestora.
Publicat de Ana Cristiuc, 14.12.2011
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni