
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, şi-a exprimat regretul în legătură cu recenta „tentativă absolut de neînţeles” a Consiliului Naţional Vlah de a legifera aşa zisa limbă vlahă în Serbia.
Într-o intervenţie în cadrul emisiunii „Matinal de weekend” difuzată la Radio România Actualităţi”, Eugen Tomac a menţionat cu fermitate că „nu există decât o singură limbă, limba română”, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la existenţa unor „tentative şi în alte zone, unde minoritatea românească este supusă acestui proces de asimilare”.
„Nu înţelegem de ce există această tentativă de a mutila limba română, pentru că, până la urmă, limba română este o limbă oficială a Uniunii Europene, limba română este o limbă pe care toţi oamenii din acea zonă recunosc că o vorbesc.
Sigur, există această diferenţă de evoluţie a limbii române, dar nimeni nu şi-a pus niciodată problema că graiurile româneşti pot fi, într-un fel sau altul, standardizate. Din acest punct de vedere, este regretabil că există asemenea tentative. Noi le vom combate cu fermitate, pentru că nu este posibil aşa ceva. Nu există nici minoritate naţională vlahă, nu există nici minoritate naţională moldovenească, nu există şi nu putem accepta ca identitatea noastră, într-un fel sau altul, să fie după bunul plac al unor aşa autointitulaţi lideri ai vlahilor, creată artificial. Este un concept, din păcate - şi o spun cu tot regretul şi cu toată responsabilitatea - un concept promovat şi altădată, care are o singură miză, din păcate. Este o miză antiromânească şi, din acest punct de vedere, nu vom tolera sub nicio formă ca comunitatea noastră să fie supusă unor asemenea tentative de a mutila limba română, pentru că nu se pune în discuţie, sub nici o formă să acceptăm aşa ceva”, a explicat Eugen Tomac.
Oficialul român a subliniat că pentru România, prioritar este ca „minoritatea românească din Serbia, de pe tot cuprinsul Serbiei, să aibă aceleaşi drepturi şi facilităţi pe care le are o minoritate într-un stat european”. Tomac a amintit, în context, de vizita istorică a preşedintelui României, Traian Băsescu din luna noiembrie a anului trecut.
Referindu-se la perspectiva europeană a Serbiei, secretarul de stat a reiterat sprijinul acordat de statul român în acest sens. „Este şi obiectivul nostru, ca statul vecin să devină stat membru al UE într-un viitor cât mai rapid, dar acest lucru trebuie să se întâmple în aceeaşi manieră firească, garantându-le tuturor cetăţenilor ei, inclusiv minorităţii române, drepturi elementare. Nu vorbim despre subiecte ce ţin de altceva, decât de respectarea unei minorităţi naţionale pe întreg cuprinsul statului sârb. (…) Nu au motive temeinice de a se teme că minoritatea română poate crea anumite probleme în interiorul Serbiei. Ei sunt o comunitate compactă, extrem de loială statului sârb, şi, din acest punct de vedere, prioritate pentru noi rămâne ca românii din această zonă, din Valea Timocului, să se poată bucura în cel mai scurt timp de şcoală în limba română, să fie recunoscută jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române din Serbia, inclusiv în această zonă, pentru că în momentul de faţă decât românii din Banatul sârbesc se pot bucura de slujbe în limba română. Să se poată bucura de instituţii media în limba română, pe care noi dorim să le susţinem şi, împreună cu statul sârb, să le dezvoltăm, pentru ca minoritatea noastră să se poată bucura şi comunica în limba maternă. Sunt obiective precise. Vom insista, în continuare, astfel încât românii din această zonă să-şi poată recupera demnitatea de care au nevoie”, a conchis secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 27.02.2012
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV