
Guvernul României analizează posibilitatea modificării unor acte normative, la solicitările studenţilor basarabeni din România, a declarat, sâmbătă, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu adăugând că printre cererile studenţilor se numără şi posibilitatea ca aceştia să poată lucra part-time în România.
"Unele dintre propunerile studenţilor mi s-au părut foarte interesante. Urmează să facem o analiză aplicată asupra lor, mici corecţii de curs asupra modului în care anumite pevederi de ordine ministeriale trebuie corectate sau înnoite, astfel încât situaţia lor să se uşureze", a spus premierul, care s-a întâlnit sâmbătă, la Iaşi, cu reprezentanţi ai studenţilor basarabeni.
Şeful Guvernului a menţionat printre solicitările făcute de studenţii şi masteranzii basarabeni "dreptul la muncă''.
Potrivit acestuia studenţii consideră că ar trebui să aibă posibilitatea să se angajeze în regim part-time oriunde ar găsi de lucru.
Ungureanu a arătat că aceste chestiuni urmează să fie apreciate în funcţie de prevederile legale.
"Contactul dintre un reprezentant al statului şi cei care beneficiază de programele de studii ale statului român sunt cât se poate de utile, şi pentru unii şi pentru alţii", a mai spus Mihai-Răzvan Ungureanu, referitor la studenţii veniţi din Republica Moldova.
Publicat de Ana Cristiuc, 04.03.2012
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT