
Președintele ales Nicolae Timofti a fost învestit în funcție vineri, 23 martie, în cadrul unei ceremonii festive. Evenimentul a avut loc la Palatul Republicii Moldova, unde au participat peste 400 de invitați.
Nicolae Timofti a depus în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.
Înainte de depunerea jurământului, președintele Curții Constituționale a anunțat decizia privind legalitatea alegerii șefului statului. ,,Începând de azi și pe toată durata mandatului sunteți garantul independenței și integrității Republicii Moldova”, a declarat de la tribună președintele Înaltei Curți, Alexandru Tănase.
În premieră, președintele Republicii Moldova a purtat la ceremonia de învestitură Colanul Prezidenţial, o bijuterie din argint poleită cu aur și bătută cu pietre prețioase. Potrivit legii adoptate în 2009, preşedintele Republicii Moldova va purta Colanul Prezidenţial nu doar în ziua învestiturii, dar şi cu ocazia „ceremoniilor şi acţiunilor de protocol de importanţă deosebită”.
La ceremonia de învestire participă deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova, judecătorii Curții Constituționale, membrii Comisiei Electorale Centrale, membrii Guvernului, Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, corpul diplomatic, reprezentanții cultelor, liderii partidelor politice, reprezentanții comunităţilor naţional-culturale, alte personalităţi notorii atât din ţară, cât şi de peste hotare. În seara zilei, oaspeții sunt invitați la Recepția de Stat oferită cu prilejul învestirii Preşedintelui la Palatul Republicii.
Publicat de Ana Cristiuc, 23.03.2012
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT