
Încă o zi de caravană a teatrului şi folclorului românesc la românii din Sudul Basarabiei. De această dată în Babele (Oziornoe, comuna Mareșal Al. Averescu). Chiar si aici 27 martie 2012 a fost o zi deosebită pentru toţi românii care au sărbătorit 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, transmite corespondentul Romanian Global News.
Într-o localitate cu o profundă încărcătură istorică românească şi într-o zi cu o deosebită semnificaţie pentru istoria noastră, românii din Babele i-au avut ca oaspeţi pe artiştii Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea şi pe vecinii lor din Erdek-Burnu, ansamblul popular Dor Basarabean (coordonat de Viorel Popescu).
Prin diversiuni ieftine autoritatile au dorit să împiedice desfăşurarea evenimentelor artistice – un primar iritat care a cerut autorizaţii suplimentare şi care nu a permis desfăşurarea programului în căminul cultural construit în perioada interbelică şi în şcoala din sat pe care se află din 1993 placa ce comemorează numele mareşalului Al. Averescu sau oprirea curentului electric exact în momentul în care trebuia să înceapă manifestarea au fost cateva incidente neplacute care au marcat evenimentul. Nu mai vorbim de faptul că afişele care anunţau evenimentul nu au mai fost distribuite la ordinele unor persoane cu “bune intenţii”.
![]()
Insa artiştii păpuşari şi instrumentiştii şi-au făcut datoria cu si mai mare bucurie şi profesionalism. Copiii ştiau că la ei în sat vine teatrul de păpuşi cu Punguţa cu doi bani de Ion Creangă, Hansel şi Gretel după Fraţii Grimm şi Dorul Basarabean. Şi au venit să îi vadă.
Reprezentaţiile teatrale, de cântec şi dans românesc au avut loc, în cele din urmă, graţie unui om de bine, în clădirea şcolii vechi, într-un spaţiu neconvenţional, la lumina produsă de un generator electric. Peste 100 de copii, tineri şi adulţi s-au bucurat de poveşti, de cântec şi au savurat momentele artistice din plin.
![]()
Şi parcă pentru ca aceste clipe să fie încărcate o dată în plus cu o semnificaţie aparte, astăzi a fost şi Ziua Internaţională a teatrului, iar artiştii păpuşari au sărbătorit-o alături de publicul inimos din Babele, unde nu s-a mai jucat şi nu s-a mai văzut o piesă de teatru de aproape 30 ani.
![]()
Aşa a arătat ziua de 27 martie la Babele, o localitate mică din Sudul Basarabiei (regiunea Odesa) în care locuiesc aproape 5300 de oameni, majoritatea români, cu o şcoală cu predare în limba română, o localiate plină de simboluri româneşti, dacă ar fi să mai amintim şi monumentul soldaţilor români care au luptat în Primul Război Mondial şi care a fost ridicat în 1934, dar care a fost vandalizat în nenumărate rânduri, dovadă starea deplorabilă în care se află.
În perioada 23 martie – 1 aprilie 2012 are loc cea de a treia ediție a Caravanei teatrului şi folclorului românesc la românii din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina), proiect derulat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Asociaţia Naţional-Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia“
Publicat de Alexandru Rîșneac, 28.03.2012
Pamflet // Emisiunea o noapte de amor între jurnaliști și politicieni
Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
„Ador Chișinău” - concert de jazz pe strada PIETONALĂ. Iată cine îl va susține
(GALERIE FOTO)10 vinării din Republica Moldova pe care merită să le vizitezi în week-end