
Cei 20 de ani de parteneriat în numele democrației dintre Republica Moldova și Statele Unite au fost aniversați vineri, 30 martie, printr-o conferință organizată de ambasada americană de la Chișinău, în colaborare cu mai multe ONG-uri locale. Evenimentul a fost dedicat trecerii în revistă a celor două decenii de când Statele Unite au recunoscut oficial Republica Moldova și al activităților comune pentru democratizarea țării noastre, informează Radio Chișinău.
Întors recent dintr-o vizită în Statele Unite, unde a avut o serie de întâlniri cu politicieni și oameni de afaceri, ministrul de Externe, Iurie Leancă, consideră că sprijinul american a fost unul capital în democratizarea Republicii Moldova și în crearea instituțiilor care să asigure acest proces. Șeful diplomației a mulțumit pentru efortul depus de americani în acești 20 de ani. ”Vreau să exprim recunoștința societătii moldovenești pentru această susținere care i-a fost acordată de-a lungul acestor 20 de ani”, a afirmat Iurie Leancă.
Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, William H. Moser, a rememorat și el câteva din principalele momente ale parteneriatului moldo-american, subliniind contribuția voluntarilor din Corpul Păcii în apropierea dintre cele două țări. În opinia sa, Republica Moldova este acum mai aproape de atingerea scopului de a deveni o democrație adevărată. ”Ne-am dorit mereu o Republică Moldova stabilă, sigură, prosperă și democratică, iar acum simțim că avem un guvern moldovean angajat să atingă aceste țeluri simultan”, a spus ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, William H. Moser.
Evenimentul a continuat cu alte două mese rotunde, având ca temă promovarea reformelor, extinderea cooperării regionale, respectiv Asitența economică, Investițiile și dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Statele Unite.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 30.03.2012
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni