
Hyundai Heavy Industries vrea să investească în Republica Moldova în domenii ca producerea energiei electrice, inclusiv din surse de energie regenerabilă, industria automobilistică, să exporte pe pieţele asiatice vinuri şi producţie agricolă moldovenească. Alte domenii de interes sunt construcţia de autostrăzi, electrificarea căii ferate, furnizarea de locomotive de viteză medie (cca 200 km/h), precizează un comunicat al Ministerului Economiei.
Intenţia a fost anunţată în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Valeriu Lazăr, ministrul Economiei cu directorul Hyundai Corporation Rusia şi CSI, Kin Wu Park, aflat în vizită la Chişinău. „Până în prezent Corea exporta în Moldova automobile, producţie chimică şi de oţel, acum vrem să extindem gama de produse coreene exportate şi să intrăm pe piaţă cu transformatoare electrice şi echipamente de tensiune înaltă, panouri solare, turbine eoliene, etc.” a declarat Kin Wu Park.
„Dorim un parteneriat strategic cu corporaţia Hyundai şi să valorificăm potenţialul acesteea pentru a ne spori exporturile pe pieţe netradiţionale pentru Republica Moldova, cum sunt cele ale Coreii, Chinei şi Japoniei, însă un şi mai mare interes îl avem pentru atragerea investiţiilor în produceri industriale în Republica Moldova”, a declarat Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.
Reprezentanţii corporaţiei Hyundai Heavy Industries s-au arătat, de asemenea, interesaţi, de facilităţile oferite de instrumentele de atragere a investiţiilor – Zonele Economice Libere şi Parcurile Industriale – şi de potenţialul de export oferit Moldovei de Acordul de liber schimb în CSI şi regimul de comerţ facilitat cu Uniunea Europeană, iar în perspectivă intrarea Moldovei în Zona de liber schimb cu UE.
Hyundai Heavy Industries deţine în prezent cel mai mare şantier naval din lume, iar motoarele navale produse de HHI deţin o cotă de 40% din piaţă.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 11.04.2012
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni