
Marti 17 aprilie 2012, in prezenta a peste 200 de reprezentanti ai romanilor timoceni veniti din toata regiunea, în biserica ortodoxă română din Malainița a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Dr. Daniil, Episcop al românilor-vlahilor din Serbia, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
Din soborul de preoți care au oficiat au făcut parte: Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici - vicar administrativ al Timocului, Preacucernicul Părinte Antonie Isac - paroh al Borului, Preacucernicul Părinte Petru Măran - paroh al Seleușului (Voivodina), Preacucernicul Părinte Ioan Liviu Micu - paroh al Deliblatei (Voivodina), Preacucernicul Părinte Moise Lința - paroh al Uzdinului (Voivodina) și Cucernicul diacon Ștefan Șarampoi cel care a fost hirotonit preot și a fost numit al doilea paroh din Negotin.
![]()
La aceasta Sfântă Liturghie Arhierească au participat și măicuțele mănăstirii Sfânta Ana din Orșova, conduse de preacuvioasa stareță Maica Iustina Popovici. Din Tara Mama a fost prezent Președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, senatorul Viorel Badea.
Au fost pezenti numerosi lideri ai romanilor /vlahilor din Timoc printre care amintim pe Predrag Balașevici - președintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, Novita Neagoevic vicepresedinte al Partidului Democrat al Românilor din Serbia, Zavișa Jurj - președintele Asociației pentru Cultură a Românilor-Vlahilor din nord-estul Serbiei - Ariadnae Filum, Dusan Parvulovic, director al Federatiei Romanilor din Serbia, Tihan Matasarevic, presedinte al Asociatiei “Dunarea” și alții.
In timpul zilei Președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, senatorul Viorel Badea s-a intalnit cu liderii romanilor/vlahilor din Timoc cu care a trecut in revista ultimele evolutii ale situatiei dificile in care se afla comunitatea romanilor/vlahilor din Timoc.
Considerand probabil ca nu merita sa fie prezent la o astfel de manifestare importanta a romanilor timoceni ambasadorul Romaniei la Belgrad nu a fost prezent la Malainita, din partea ambasadei României fiind prezent Doru Truțescu.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 18.04.2012
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV