Băsescu, despre relaţia cu R.Moldova: Niciun risc, indiferent ce Guvern se instalează la Bucureşti
32e0310c4c781e22939d392091e8f041.jpg

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi că indiferent de culoarea politică a Guvernului de la Bucureşti, România va avea aceeaşi atitudine faţă de Republica Moldova.

"Aici vă pot da un răspuns ferm şi fără echivoc: nu există Guvern al României, indiferent ce structură politică are, care să nu susţină trei lucruri fudamentale în politica externă - România în NATO, România în UE, relaţia strategică România - R. Moldova. Aceştia sunt trei piloni de politică externă fundamentală pentru România şi sunt piloni recunoscuţi pentru toate partidele, indiferent de culoarea lor politică. Niciun risc, indiferent de ce Guvern se instalează la Bucureşti", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă noul guvern român va menţine "aceeaşi linie" în relaţia româno-moldoveană. 

La rândul său, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a subliniat că indiferent de orientarea politică a guvernării, România va avea aceeaşi atitudine faţă de ţara sa. 

"Eu cred că susţinerea din partea României va fi semnificativă pentru realizarea ideii noastre de aderare a Republicii Moldova la UE", a spus NicolaeTimofti, citat de Agerpres.