
Preşedintele român, Traian Băsescu, a făcut la întoarcerea de la Chicago câteva declaraţii despre concluziile reuniunii NATO. Băsescu a evocat dorinţa NATO de a vedea conflictul transnistrean rezolvat „pe cale diplomatică”, dar nu a explicat mai limpede care este poziţia României, transmiste Deutsche Welle.
Băsescu a menţionat art. 47 al Declaraţiei summitului de la Chicago, referitoare la conflictele îngheţate, cu o menţiune directă la Transnistria, căreia NATO îi doreşte „o soluţionare pe cale diplomatică”.
În legătură cu poziţia României, Băsescu a declarat doar că se pronunţă în toate cazurile de acest fel pentru respectarea integrităţii teritoriale a statelor.
Se înţelege că este destul de puţin pentru a descifra cu adevărat poziţia României, într-un dosar atât de complicat şi cu atâtea nuanţe, notează dw.de.
Conservarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova presupune în realitate un spectru larg de variante posibile, de la capitularea completă a Transnistriei şi întoarcerea ei necondiţionată în cadrele statului moldovean şi până la soluţia federativă, care a părut până acum cu totul detestabilă la Chişinău.
Soluţia diplomatică pe care o are NATO în vedere şi pe care a evocat-o și președintele României este ceva foarte vag, căci nu explică între cine şi cine ar urma să se poarte negocierile şi care ar fi părţile menite să ajungă „pe cale diplomatică” la un acord.
Cert este, că Grigori Karasin, adjunctul ministrului de externe al Federaţiei Ruse, iniţiase încă din toamna anului trecut discuţii cu premierul Vlad Filat pe tema diferendului transnistrean, prefigurând astfel posibilitatea ca autorităţile de la Tiraspol (Moscova) şi Chişinău să ajungă singure la un acord pe această temă.
Iar în primăvara acestui an, trimisul special al Rusiei la Tiraspol, Dmitri Rogozin, ameninţa Chişinăul că va fi obligat să plătească datoriile Transnistriei, dacă nu îi acceptă pe reprezentanţii acestei provincii ca parte egală la negocieri. De altfel, niciodată nu a fost vorba de altceva decât de „soluţii diplomatice”, aşa încât se poate spune că formularea invocată la sumitul NATO este destul de opacă.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 23.05.2012
BREAKING NEWS // România a votat UNIREA. Decizie istorică în Parlamentul de la București
Cel mai MARE județ din România, Timis, a semna pentru UNIRE
Concert în aer liber - Zdob si Zdub, Nicoleta Nuca - Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei” din Timisoara
ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
Festivalul Cultural ,,Zilele Basarabiei”, ediția a XVIII-a din Timisoara
Sunt 60! Încă două localități din țara noastră au semnat declarația simbolică de Unire
DMITRII ROGOZIN, DECLARAT PERSONA NON GRATA ÎN R.MOLDOVA
/FOTO/ DODON ÎL PLAGIAZĂ PE PUTIN? ȘEFUL STATULUI A URCAT ÎN TRONUL ARHIERESC DIN BISERICA PROTATON
30 IULIE INDEMN LA PROTEST
SIS:ECHIPAMENT MILITAR, DEPISTAT LA FRONTIERA MOLDO-ROMÂNĂ
Preşedintele SUA a ordonat ATACUL, iar Rusia suspendă Memorandumul de cooperare cu SUA
7 aprilie 2009. Piramida ruşinii