
Președintele suspendat al României, Traian Băsescu, are șanse mici să fie demis la Referendum. Asta pentru că Curtea Consituțională a României a decis că scrutinul poate fi validat doar dacă se prezintă la alegeri 50%+1 din populația înscrisă pe listele electorale.
Conform statisticilor, 18 milioane de români sunt înscriși pe listele electorale. Asta înseamnă că la vot trebuie să se prezinte 9 milioane de români, iar 4,5 milioane (+1) trebuie să voteze pentru demiterea șefului statului român.
Ținând cont că la alegerile prezidențiale din 2009, turul II, participarea la vot a fost de cca 56%. Asta ar însemna că dacă situația se repetă, cel puțin jumătate din ei trebuie să voteze pentru demiterea președintelui român.
UNIMEDIA amintește că Traian Băsescu a fost suspendat din funcție de Parlamentul român. Președinte interimar al României a devenit Crin Antonescu, președintele PNL. Statul vecin urmează să organizeze un referendum pentru a consulta populația cu privire la această decizie. Dacă participanții la Referendum vor aproba decizia Parlamentului, Traian Băsescu va fi revocat din funcție. Referendumul va fi organizat pe 29 iulie. Pentru ca Băsescu să demis din funcție, rata de participare la Referendum trebuie să fie de 50% +1.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 16.07.2012
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT