
Regimul separatist de la Tiraspol a primit din nou ajutor financiar din partea Rusiei. Este vorba despre peste 500 de milioane de ruble rusești, echivalentul a aproape 16 milioane de dolari SUA, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.
Suma a fost transferată deja pe contul bancar al aşa-zisului parlament de la Tiraspol. Oficial, banii sunt destinaţi pensionarilor şi elevilor de pe teritoriul transnistrean, indiferent de cetăţenia pe care o au.
Noua tranşă a ajutorului financiar va suplimenta necesităţile pentru indemnizaţiile pensiilor. Suma va fi folosită atât pentru îmbunătăţirea alimentaţiei în instituţiile de învăţământ, cât şi pentru cele din domeniul sănătăţii.
Rusia oferă regimului separatis transnistrean ajutor financiar din 2008. Suma totală a acestuia a ajuns să fie de peste 55 de milioane de dolari.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 19.07.2012
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni