
Comisia bugetară a Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA a aprobat în ședința de joi, 26 iulie, proiectul de lege care prevede anularea amendamentului Jackson-Vanik pentru Rusia şi Republica Moldova, informează Reuters.
Decizia, în mare parte a fost una așteptată, deoarece este susținută atât de democrați cât și republicani.
Totodată, trebuie de menționat că până la perioada de vacanță a Congresului au rămas aproximativ zece zile, iar data în care Senatul şi Camera Reprezentanţilor vor include proiectul de lege pe ordinea de zi pentru a-l examina în componență deplină nu a fost încă stabilită.
UNIMEDIA amintește că săptămâna trecută proiectul de lege în cauză a fost votat de Comitetul de Finanțe al Senatului american.
Amendamentul Jackson-Vanik a fost adoptat de Congresul SUA în 1974, în perioada Războiului Rece între SUA şi URSS. Acesta interzice un tratament preferențial în comerț pentru ţările care încalcă grav sau îngrădesc drepturile cetăţenilor săi de a emigra. Amendamentul a fost anulat pentru patru state din spaţiul CSI: Kârgâzstan, Georgia în 2000, pentru Armenia, în 2004, Ucraina - în 2005.
Precizăm că anularea amendamentului pentru RM este pusă la pachet cu anularea acestuia pentru Federaţia Rusă, dar şi cu legea Magniţki. Autorităţile de la Chişinău afirmă că ţara noastră va fi exclusă de sub incidenţa JV până în toamnă.
Publicat de Alexandru Rîșneac, 27.07.2012
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni