
Iniţiativa premierului Vlad Filat de a impune studenţii moldoveni care îşi fac studiile în România să revină să lucreze în Moldova face parte din domeniul irealului. Mai mult, tinerii nu pot fi obligaţi să realizeze ceva în câţiva ani. Declaraţia aparţine preşedintelului Asociaţiei Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Bucureşti, Veaceslav Şaramet.
"Acest contract niciodată nu o să existe. Acasă nu eşti asigurat, nu ai un loc de muncă sau dacă ai, salariile sunt mult mai mici ca în Uniunea Europeană. Nu poţi să obligi pe cineva să facă ceva în câţiva ani, e foarte irealist", a menţionat Veaceslav Şaramet.
Publika.md aminteşte că ieri, 3 septembrie, premierul Vlad Filat a declarat, la un post privat de televiziune, că studenţii care învaţă în străinătate, ar putea fi obligaţi, prin intermediul unui contract, să revină în Moldova. Şeful Executivului consideră că tinerii trebuie să contribuie la dezvoltarea ţării.
Pentru anul academic 2012-2013, Guvernul României a oferit cetăţenilor din Republica Moldova 1500 de burse pentru învăţământul preuniversitar şi peste trei mii de burse pentru studii superioare ciclul I. Anul trecut, Guvernul României a oferit, pentru tinerii din Moldova, cinci mii de locuri în instituţiile de învăţământ, cu şi fără bursă.
Astfel, numărul studenţilor moldoveni din universităţile româneşti s-a dublat în ultimii trei ani. Totodată, potrivit unui raport prezentat de Centrul pentru drepturile omului, doar jumătate dintre aceştia îşi finalizează studiile. Din cele 2.850 de burse scoase la concurs de statul român în anii 2011-2012, 36 la sută au rămas neocupate. Acelaşi raport mai arată că doar 56 % dintre studenţii, care acceptă bursa oferită, îşi finalizează studiile cu o diplomă de studii universitare sau post-universitare. În acelaşi timp, rata de abandon reprezintă 44 la sută din numărul total al burselor acordate.
Publicat de Octavian Balan, 08.09.2012
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV