
Deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană s-au întâlnit în secret, aseară, în şedinţa Consiliului AIE. Deputaţii spun că întrevederea secretă a avut drept scop discutarea unor subiecte importante pentru ţară.
Şedinţa Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană era programată pentru seara de astăzi. Între timp, deputaţii s-au răzgândit şi s-au întâlnit ieri seara, fară să informeze presa. Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat doar că la şedinţă s-a discutat, în linii generale, despre implementarea pachetului doi şi trei energetic, însă nu a oferit mai multe detalii. Deputatul a refuzat să spună ce alte subiecte au fost discutate, menţionând că se simte ca la interogatoriu. De cealaltă parte, democratul Dumitru Diacov susţine că decizia de a se întâlni a fost una ad-hoc şi a refuzat să spună ce subiecte au fost pe agendă. Preşedintele de onoare al PDM a menţionat că la şedinţă s-au discutat subiecte importante pentru binele cetăţenilor şi a ţării.
Publicat de Octavian Balan, 02.10.2012
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT