
Pe parcursul anului 2012, veniturile colectate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public naţional au înregistrat o creştere de 19,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, până la 31 decembrie, Fiscul a încasat venituri în sumă de 19,03 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 100,3% faţă de nivelul planificat, fiind cu trei miliarde de lei mai mult decât acumulările din anul precedent. CREŞTERE GENERATĂ DE MAJORAREA TAXELOR Administraţia Fiscului a explicat iniţial această creştere prin măsurile decisive „întreprinse în domeniul administrării fiscale şi acţiunile ferme privind combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei din sistemul fiscal“.
În acelaşi timp, într-un răspuns pentru „Adevărul“, Serviciul Fiscal susţine că acest salt a fost generat de majorarea încasărilor TVA, taxă de licenţă, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, impozit pe venit din salariu, prime pentru asigurările obligatorii de asistenţă medicală, taxe rutiere şi impozite pe proprietate. „O creştere considerabilă a fost determinată şi de aplicarea cotei de 12% la impozitarea veniturilor din activitatea de întreprinzător“, mai precizează administraţia Fiscului.
Dumitru Budianschi, director de programe la Expert-Grup, susţine că până la prezentarea detaliată a structurii veniturilor e dificil de estimat ce anume a asigurat o creştere a încasărilor la buget. „Dacă judecăm după datele pentru 11 luni, putem să concluziona că într-adevăr colectarea veniturilor s-a îmbunătăţit. Fără acumulările datorate reîntroducerii impozitului pe venit din activitatea de antreprenoriat şi, luând în calcul de faptul că creşterea economică este aproape de zero, iar inflaţia scăzută, putem spune că un avans de circa 9% a veniturilor fiscale este un rezultat bun“, a menţionat economistul.
Publicat de Octavian Balan, 14.01.2013
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni