
Deputații Consiliului local Voloca, localitate românească din raionul Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuți, au decis să acorde limbii române statut de limbă regională pe raza localităților Voloca și Hrușăuți.
Potrivit publicației cernăuțene “Libertatea Cuvântului”, hotărârea în acest sens a fost luată în ultima ședință din 2012 a Consiliului local Voloca, de către 15 din cei 17 deputați, în frunte cu primarul Valentin Glopina, după ce mass-media de limbă română și reprezentanții intelectualității românești din regiunea Cernăuți au criticat în repetate rânduri tergiversarea adoptării acestei decizii, care este în perfectă concordanță cu noua lege ucraineană privind principiile politicii lingvistice.
“Rămâne, însă, de neînțeles de unde au apărut cele două cozi de topor în această veche și frumoasă localitate românească din apropierea legendarilor Codri ai Cosminului, care nu s-au încumetat să voteze în favoarea adoptării acestei decizii? Este greu de înțeles de ce unii deputați voloceni au stat pe gânduri și s-au împotrivit acestei frumoase idei de a legaliza funcționarea limbii române în paralel cu limba de stat pe teritoriul celor două comune, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt etnici români. Oricum, ar trebui să-i mustre conștiința pe cei doi deputați, iar locuitorii satelor Voloca și Hrușăuți să tragă concluzii și să țină cont de ele la viitoarele alegeri locale” – scrie jurnalistul Vitalie Zâgrea, autorul articolului referitor la oficializarea limbii române.
Publicat de Octavian Balan, 30.01.2013
,,Teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu...” - Festivalul Cultural „Zilele Basarabiei” la Timișoara
Enigmele istoriei. Masacrul de la Bălţi, Katyn-ul României
REPORTAJ TVR INTERNATIONAL: DISPAR ROMÂNII DIN SUDUL BASARABIEI?
Zeci de studenți basarabeni au protestat la Timişoara, acuzând fraudarea alegerilor din Republica Moldova
BOMBA aruncată de Traian Băsescu la oră de maximă audienţă: „Se va produce peste cinci ani, peste şapte ani, dacă există condiţii politice”
Ce a declarat astăzi Klaus Iohannis în legătură cu UNIREA celor două state românești
Moldovanca – un sat basarabean uitat în taigaua siberiană
FOTO // George Simiona fost REȚINUT. Traian Băsescu vine cu o reacție: „Slugoilor, ce tare vă doare unionismul”
Calea Ferată din Moldova oferă 98 de bilete gratuite la Iași, cu ocazia a 98 de ani de la Unire
În Rusia a fost inuagurat primul cimitir al ostașilor români
Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta: Am dubii că România mai are un guvern funcțional
Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă | EXCLUSIV