
UPDATE (14:35) Mai mulţi ambasadori şi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Chişinău au avut o întrevedere de lucru cu directorul Centrului Naţional Anticorupţie Viorel Chetraru, discuţiile vizând subiectele de actualitate de ţin de activitatea CNA. Delegaţia a fost reprezentată de ambasadorii Franţei, Marii Britanii, României, Italiei, Slovaciei, oficiali ai Ambasadei Poloniei, SUA şi Suediei, precum, de şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola şi alţi funcţionari de rang înalt.
Directorul CNA i-a informat pe oficialii UE despre derularea mai multor investigaţii, inclusiv de interes public, menţionând că urmărirea penală pe aceste cazuri sunt o prioritate pentru anchetatori şi procurori. Chetraru a menţionat că au fost formate grupuri de lucru care includ procurori şi ofiţeri de urmărire penală, dar şi experţi din diferite domenii pentru anchetarea dosarelor de rezonanţă sub toate aspectele şi cât mai operativ.
Oficialii UE s-au arătat interesaţi de evoluţiile pe marginea cazurilor investigate de CNA, exprimându-şi speranţa că acestea vor fi cercetate într-o manieră obiectivă şi profesionistă. Ambasadorii şi-au arătat disponibilitatea de a oferi asistenţă consultativă şi sprijin în unele investigaţii ale CNA, menţionând că monitorizează îndeaproape activitatea Centrului anticorupţie şi sunt în aşteptarea unor soluţii pe marginea mai multor cazuri de interes public.
Amintim că, Centrul Naţional Anticorupţie este parte a unui grup de lucru anticorupţie format din reprezentanţi ai misiunilor diplomatice UE acreditate în Republica Moldova şi ofiţeri CNA. Grupul are ca obiectiv asistarea şi monitorizarea proceselor anticorupţie desfăşurate de CNA. Până în prezent, au avut loc 7 şedinţe ale grupului.
(12:14) Peste 10 ambasadori acreditaţi la Chişinău, printre care Pirkka Tapiola, se află în aceste momente în sediul CNA. Informația a fost furnizată pe o rețea de socializare, însoțită și de câteva poze.
”ALERTĂ! Desant al corpului diplomatic european la CNA! Peste 10 ambasadori acreditaţi la Chişinău, printre care Pirkka Tapiola, se află în aceste momente în sediul CNA şi discută cu conducerea instituţiei! Angela Cibotaru Starinschi, asta dosarul BEM?”, a scris pe pagina sa de Facebook Balacci Veaceslav.


Publicat de Dumitru Pelin, 26.05.2015
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT