
Grupul de lucru format din 29 de procurori și 20 de ofițeri de urmărire penală de la CNA, vor audia zeci de persoane cu înalte funcții de stat și politicieni, numele cărora a fost vehiculat că ar avea tangență cu crimele economice din sectorul bancar. Investigațiile se axează pe perioada 2007-2015.
Astfel, printre aceștia vor fi citați la Procuratura ultimii patru prim-miniștri, miniștri ai ministerelor de resort, conducerea BNM, funcționari BNM, reprezentanții statului în toate consiliile de administrare, reprezentanții din conducerea Parlamentelor, reprezentanți ai comisiilor permanente de fond și a celor două comisii de anchetă, administratorii speciali la BEM, proprietarii întreprinderilor care au beneficiat de credite neperformante, reprezentanții comisiei interministeriale care au decis emisia suplimentară și alții.
Astfel vor fi citați pentru audieri următoarele persoane:
1. Vasile Tarlev, fost premier
2. Zinaida Greceanîi, fost premier, fost ministru al Finanțelor
3. Vlad Filat, fost premier
4. Iurie Leancă, fost premier
5. Chiril Gaburici, actual premier
6. Marian Lupu, fost președinte al Parlamentului RM
7. Mihai Ghimpu, fost președinte al Parlamentului RM
8. Igor Corman, fost președinte al Parlamentului RM
9. Andrian Candu, fost ministru al Economiei, actual președinte al Parlamentului
10. Valeriu Lazăr, fost ministru al Economiei
11. Igor Dodon, fost ministru al Economiei
12. Mihail Pop, fost ministru al Finanțelor
13 Mariana Durleșteanu, fost ministru al Finanțelor
14 Anatol Arapu, ministru al Finanțelor
15. Victor Bodiu, fost șef al consiliului de administrație BEM
16. Oleg Reidman, președintele comisiei de anchetă BEM (2007)
17. Marcel Răducan, președintele comisiei de anchetă BEM (2015)
18. Veceslav Ioniță, fost președinte al comisiei economie, buget și finanțe
19. Leonid Talmaci, fost Guvernator
20. Dorin Drăguțanu, Guvernator
21. Vlad Plahotniuc, politician
22. Vladimir Voronin, politician
23. Veaceslav Platon, om de afaceri
24. Matveeva Elena, consiliul de administrație BEM
25. Calmîc Octavian, consiliul de administrație BEM
26. Artur Gherman, fost președinte al CNPF
Publicat de Dumitru Pelin, 29.05.2015
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT