Economie • LUCIANA POP @ www.activenews.ro

Bogăţia şi influenţa mondială ale Arabiei Saudite se bazează exclusiv pe resursele imense de petrol.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de țiței din lume, vrea să renunțe la combustibilii fosili și se treacă la energia solară. Până în anul 2040.
Ministrul petrolului din Arabia Saudită, Ali Al-Naimi, a anunțat recent că ţara sa, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, ar putea renunţa total la combustibilii fosili până în anul 2040 şi ar dori să devină o putere globală în domeniul energiei solare şi eoliene, scrie ziarul The Guardian.
Anunţul este cu atât mai uimitor cu cât bogăţia şi influenţa mondială ale Arabiei Saudite se bazează exclusiv pe resursele imense de petrol, iar vocea saudiților împotriva acţiunilor privind încălzirea globală este una dintre cele mai puternice la summiturile organizate de ONU.
„În Arabia Saudită, recunoaştem deja faptul că într-o bună zi nu vom mai avea nevoie să folosim combustibilii fosili”, a afirmat Naimi. ”Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru – 2040, 2050 sau după. Aşadar, am demarat un program privind dezvoltarea producţiei de energie solară”, a spus ministrul, adăugând că energia solară va deveni chiar mai economică decât explotarea petrolului.
„Arabia Saudită transmite un semnal foarte important tuturor ţărilor producătoare de petrol şi tuturor companiilor, în sensul că trebuie să înceapă tranziţia spre un alt tip de energie”, a declarat Mark Fulton, fost director de cercetare pe probleme climatice la Deutsche Bank şi consilier al Iniţiativei CTI (de Indentificare a Carbonului).
Oficialul saudit a precizat că energia mondială va fi dominată de combustibilii fosili cel puţin până în anul 2050, iar trecerea la conservarea rezervelor de petrol este un obiectiv major, dar procesul va fi îndelungat.
Publicat de Octavian Balan, 10.06.2015
Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Cine sunt membrii noului grup de negociatori care vor discuta cu FMI
DOC. Scrisoarea lui Gofman adresată europenilor: Descrie fluxul banilor de la BEM și cum a fost mascată emisia suplimentară de acțiuni