
Liderul PL Mihai Ghimpu a declarat, astăzi, că formațiunea sa nu dorește să facă alianță cu PLDM și PD cel puțin atâta timp cât nu vor fi acceptate propunerile sale – procuror general din străinătate, misiune UE în domeniul justiției, întoarcerea banilor furați din sistemul bancar și tragerea la răspundere a celor vinovați.
Mihai Ghimpu califică declarațiile liderilor PLDM și PD privind la reluarea discuțiilor privind fomarea unei majorități parlamentare drept ”speculații în ajunul alegerilor locale”.
”Atât timp cât nu avem procuror din străinătate, misiune europeană în justiție, nu este întors miliardul și nu sunt trași la răspundere cei care au jefuit cetățenii, cât timp crește corupția, locul nostru nu este în coaliție. Locul nostru este acolo unde guvernarea este pentru oameni”, a declarat Mihai Ghimpu.
Potrivit acestuia, PLDM și PD ar intenționa să facă, cel mai probabil, o alianță deschisă cu PCRM.
Amintim că la 10 iunie liderii PLDM și PD, Vlad Filat și Marian Lupu, și-au reiterat disponibilitatea de a relua discuțiile pentru crearea unei alianțe majoritare pro-europene după alegerile locale din 14 iunie.
Publicat de Octavian Balan, 11.06.2015
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT