
Președintele R. Moldova Nicolae Timofti va efectua o vizită în România pe 7 iulie, la invitația rectorului Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Instituția îi va acorda oficialului titlul de Doctor Onoris Causa.
Informaţia a fost făcută publică de prorectorul universității Mircea Diaconu, care a precizat că la eveniment va participa și președintele României Klaus Iohannis, scrie timpromanesc.ro.
Înainte de a ajunge la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava Nicolae Timofti va vizita localitatea Dumbrăveni unde vor avea loc manifestări prilejuite de cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”. Autoritățile locale intenționează să-i acorde titlul de Cetăţean de Onoare al comunei.
„Domnul preşedinte al R. Moldova a acordat, acum doi ani, Medalia Mihai Eminescu cu brevet, la Chişinău, cu ocazia ediţiei a II-a a Congresului Eminoscologilor, iar pe de altă parte a participat permanent, direct sau prin consilierii săi, la acţiunile pe care le-am avut noi. În plus, şi-a exprimat dorinţa de a vizita localitatea Dumbrăveni şi mănăstirile din Bucovina, iar acesta este un bun prilej de a-i conferi cea mai înaltă distincţie a comunei noastre”, a declarat Mihai Chiriac, secretarul comunei Dumbrăveni.
Publicat de Octavian Balan, 23.06.2015
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Curtea Constituțională îi arată lui Dodon cuiul în care poate să-și pună referendumul
DODON NU A PROMULGAT VOTUL MIXT