Sari la conținut
Rusia, dispusă să reia treptat exportul de produse din Moldova
Economie unimedia unimedia.info
df52710b1ac3b52da27ddf92329cd23b.jpg

Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Eduard Grama se află într-o vizită de lucru la Moscova, unde a solicitat permisiunea de efectuarea a operaţiunilor de export produselor agro-alimentare pentru mai multe companii moldovenești.

La întrevedere au participat și copreşedinţii Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, Victor Osipov, Viceprim-ministrul Republicii Moldova şi Dmitri Rogozin, Vicepreşedintele Guvernului Federaţiei Ruse, au avut o întrevedere la Moscova, unde au discutat despre cooperărea bilaterală moldo-rusă în domeniul agroindustrial.

Viceministrul a pus accent pe faptul că doar un număr nesemnificativ de companii efectuează actualmente exportul de mărfuri din întreg spectrul de produse agroalimentare moldoveneşti pe piaţa rusă. În acest sens, el a solicitat autorităţilor ruse să examineze posibilitatea de a permite efectuarea operaţiunilor de export şi celorlalte companii moldoveneşti ce deţin acest drept.

De asemenea, s-a pus în discuție o altă problemă privind comerţul bilateral cu produse agroalimentare, și anume introducerea de Federaţia Rusă, în regim unilateral, a taxelor vamale la importul produselor moldoveneşti. Acest lucru ar duce la majorarea preţurilor finale şi micşorarea capacităţii concurenţiale.

La final, partea rusă s-a arătat dispusă să reia treptat exportul din Republica Moldova.

Publicat de Octavian Balan,