
Primul congres al Partidului Popular European, care va fi unul de constituire, ar putea fi organizat până la toamnă.
Anunţul a fost făcut de către Iurie Leancă, liderul formaţiunii, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.
„Perioada de lansare a durat mai mult timp din cauza alegerilor locale. Acum lucrăm la formarea organizaţiilor teritoriale, în special a celor raionale. Nu am reuşit să facem acest lucru până la alegeri. Imediat după turul doi ne-am apucat de lucru”, a spus fostul premier.
Iurie Leancă a mai comunicat că se aşteaptă în continuare la probleme din partea Ministerului Justiţiei în legătură cu înregistrarea partidului. „Divergenţele cu Ministerul Justiţiei încă n-au fost depăşite. Cineva mi-a şoptit că şeful cel mai mare a dat ordin ca să ne fie create probleme. Nu este vorba de miniştri şi nici de şeful statului”, a declarat Leancă.
Iurie Leancă a spus că a discutat deja cu Dorin Chrtoacă privind formarea unei coaliţii majoritare în consiliul municipal Chişinău . „Nu am discutat despre funcţii. Dar numaidecât rămâne să discutăm obiectivele şi mecanismele de gestionare a capitalei”, a adăugat liderul PPEM.
Iurie Leancă şi-a exprimat regretul în legătură cu situaţia dificilă în care s-a pomenit Republica Moldova. „Regret mult. Ceea ce s-a făcut în cinci ani a fost distrus în jumătate de an. Ne-am pomenit din nou la o răscruce”, a spus politicianul.
Întrebat de ce a semnat scrisoarea de garanţie privind creditarea BEM de către Banca Naţională, Iurie Leancă a spus că a făcut-o după ce a fost convins că aceasta este unica soluţie. „Cel mai mult au insistat cei de la Banca Naţională. Ei m-au convins că în caz contrar se prăbuşeşte întreg sistemul bancar moldovenesc. Mi-au adus şi argumente. Apoi am consultat şi experţi, inclusiv de peste hotare, care mi-au dat asigurări că aceasta este unica soluţie corectă. Regret că investigaţiile Kroll nu au fost duse până la sfârşit. Au trecut patru luni, dar nici n-a fost anunţată licitaţia pentru a determina compania care va continua investigaţiile. Probabil că se tergiversează intenţionat, pentru ca oamenii să uite”, a opinat Leancă.
Publicat de Octavian Balan, 03.07.2015
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Oficiali de la Bruxelles le cer lui Lupu și Leancă să se RETRAGĂ din cursa electorală
Întâlnire Filip-Lazurcă la sfârșit de mandat al ambasadorului României